Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Educatiei scoate la raport directorii constanteni

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 21 mai 2003 ·

Pregatiri pentru incheierea anului scolar

La sedinta au fost invitati sa ia parte si trei reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii si un grup de inspectori generali din alte judete * Una dintre problemele dezbatute in cadrul acestei sedinte a vizat concursul national de titularizare * Conducerile unitatilor scolare vor trebui sa consulte Proiectul de reforma a invatamantului obligatoriu in Romania * Pana la incheierea anului scolar, materialul va fi diseminat de catre directori in consiliile profesorale si in sedintele cu parintii La Palatul Copiilor a avut loc, ieri, o sedinta la care au participat conducerile unitatilor scolare din Constanta si reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean, in vederea pregatirii incheierii acestui an scolar. La sedinta au fost invitati sa ia parte si trei reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetarii si un grup de inspectori generali din alte judete, care vor verifica, in aceasta perioada, activitatea Inspectoratului Scolar Judetean Constanta. Una dintre problemele dezbatute in cadrul acestei sedinte a vizat concursul national de titularizare, care se desfasura pe 16 iulie, pentru catedrele vacante. Inscrierea candidatilor la examenul de titularizare se va face in perioada 19 iunie - 3 iulie, candidatii urmand sa sustina teste grila. Supravegherea si evaluarea testului grila de la concursul national din 16 iunie se vor face numai de catre profesorii de gradul I, cu conduita profesorala ireprosabila. Directorii unitatilor scolare vor trebui sa trimita, pana pe 5 iulie, lista cu profesorii care respecta conditiile si care doresc sa fie supraveghetori. Lista cu posturile care vor fi vacante pentru titularizare va fi publicata cu o luna inainte de examen. Un caz mai special il reprezinta cadrele didactice care vor sa ocupe catedrele de instruire practica, acestia trebuind sa fie ingineri. De asemenea, in

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a câştigat şi în Arizona. Republicanul s-a impus astfel în toate cele şapte state-cheie

HotNews acum 36 minute
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie, promisă a fi „paşnică” de Joe Biden, rel

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 2 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

SUA va grăbi livrarea de rachete de interceptare pentru Ucraina, relatează WSJ

News.ro acum 3 ore
Statele Unite va trimite peste 500 de rachete de interceptare în Ucraina în săptămânile care urmează, grăbind livrarea ajutorului militar oferit de Washington ţării răvăşite de război, a relatat, sâmbătă, Wall Street Journal, citat de Reuters. WSJ a

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum 2 ore
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 12 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Echipa lui Trump se distanţează de planul de pace pentru Ucraina schiţat strategul republican care spunea că „Crimeea a dispărut”: „Nu lucrează pentru președinte și nici nu vorbește pentru el”

HotNews acum 10 ore
Echipa care lucrează la transferul de putere către Donald Trump a declarat sâmbătă că strategul republican, Bryan Lanza, care a schiţat într-un interviu pentru BBC unele contururi ale unui potenţial plan de pace susţinut de SUA în Ucraina, nu a vorb

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 13 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

O navă a companiei Maersk, suspectată că transporta arme pentru Israel, nu a fost lăsată să intre într-un port spaniol

News.ro acum 9 ore
Guvernul spaniol a refuzat sâmbătă să permită unei nave container aparţinând companiei daneze de transport maritim Maersk să facă o escală în portul Algeciras. Potrivit presei spaniole, nava ar fi transportat arme pentru Israel, relatează AFP. În ur

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 13 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 10 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

7°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°