Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florea Mitroi, angajat ilegal al Spitalului „Filantropia“ din Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, joi 22 mai 2003 ·

• Dr. Florea Mitroi a continuat să lucreze la spital după implinirea virstei de pensionare • Singura modalitate legală de prelungire a activităţii pină la 70 de ani era obţinerea diplomei de doctor in medicină, titlu pe care l-a obţinut abia la un an după ce ar fi trebuit să iasă la pensie • Conducerea spitalului evită să dea o explicaţie, in timp ce dr. Mitroi se consideră o victimă a intrigilor, arătindu-se dispus să dea oricind socoteală organelor de cercetare penală

Doctorul Florea Mitroi, caracterizat de mulţi dintre colegi drept „o somitate in materie“, implinea pe 10 iulie 2000, 65 de ani şi, conform legii, trebuia să fie pensionat. Dr. Mitroi trebuia să demonstreze, dacă voia să işi continue activitatea pină la 70 de ani, că are in buzunar diploma de doctor in medicină. Pe 27 octombrie 1999, Mitroi işi aduce la serviciu, preventiv, o adeverinţă eliberată de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara (UMF), prin care vrea să dovedească faptul că se inscrisese la doctorat din 1996 şi că in curind va obţine şi diploma de doctor, pentru a putea lucra pină la 70 de ani. „Se adevereşte prin prezenta că domnul dr. Mitroi Florea, inscris la doctorat in anul 1996 la specialitatea medicină internă-cardiologie, şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul Cardiomiopatia dilatativă-aportul biopsiei endomiocardice in plan diagnostic, terapeutic şi prognostic, in data de 5 iulie 1999“, se precizează in adeverinţa eliberată de UMF Timişoara. In fapt, nimeni nu ştia dacă dr. Mitroi fusese admis pentru conferirea titlului ştiinţific de doctor in medicină. In consecinţă, directorul de atunci al Spitalului Clinic Municipal „Filantropia“ Craiova, dr. Petru Stancu, solicită rectoratului universităţii timişorene clarificarea situaţiei. De precizat că adresa respectivă a fost trimisă abia pe 19 decembrie 2000, adică la mai bine de cinci luni diferenţă după ce dr. Mi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 3 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 12 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°