Sub zodia ambiguitatii Vasile Proca poate fi privit ca un poet care prin metafora sa incearca sa surprinda ambiguitatea si inconsistenta acestei lumi in care ne e dat sa traim. Atunci cind Vasile Proca descrie cerul albastru strabatut de un paienjenis de fulgere, el descrie ambigua tacere a propriilor sai ochi. Daniel Corbu il prezinta ca pe un "poet vulcanic", dinamitard, debordant, fara a fi retoric, frondeur, cu o imaginerie socanta. Iar Emil Iordache in priveste ca pe un iconoclast, a carui poezie penduleaza, constient, intre "credinta si blasfemie". Pe cind angelicul critic Gheorghe Grigurcu (care a dat in patima versificatiei) vede in Vasile Proca un poet stapin pe un "spatiu demoniac". Vorbind despre propria-i creatie, intr-un text intitulat Ars antipoetica, Vasile Proca se defineste astfel: "Poezie e haosul ce fierbe o disperare". In acest haos strabatut de angoasa, poetul, asemenea lui Iov, isi inalta ruga spre un Dumnezeu surd, alcatuit din cuvinte, ce pare a se risipi la fiecare strigat sau geamat de durere. Din caderea cuvintelor in lume, in locul "unde creste pacatul" se naste poezia. Acolo, "gol si nerusinat si flegmatic", "nascut de toata lumea", poetul "se strecoara in chilia de patimi" pentru a-si profana, sub privirea necrutatoare a tuturor trecatorilor, constiinta-i bolnava de extaz. In timp ce zece miini "deschid robinetele transfigurate", din care picura o apa alienata de fictiune, autorul marsaluieste prin "incendiile magnetice ale creierului", prin "hohotele de ris inghetat ale Siberiei", in cautarea sinelui dungat (a se citi damnat, n.n.). Pe urmele sale, spre locul nasterii si-al mortii, calca Demonul, "Cel care crede ca traumatismele mele sint o avere". El inregistreaza fiecare rana, fiecare fraza, fiecare vers, fiecare "pofta a inimii". Le inregistreaza si le cintareste in eter. Intre timp, in "orasul impodobit cu tineri nebuni", care "ront