Invitarea demnitarilor alesi ori numiti sa-si declare averile a declansat unul din cele mai palpitante concursuri din cate au confiscat atentia opiniei publice in vremea din urma. Am avut si mai avem concursuri de cunostinte generale, ca "Vrei sa fii miliardar?", concursuri de fler si de no-roc, precum cele organizate de Loteria Nationala, concursuri de vulgaritate, ca impardonabilul xBig Brother", despre care se zice ca ar detine culmea audientei. Dar intreceri de saracie n-am avut si, de fapt, nici nu banuiam ca ar putea sa existe. Pentru ca saracia nu a fost niciodata, printre romanii cu scaun la cap, un motiv de mandrie. Ei s-au priceput sa o explice, eventual sa o justifice, sa o deplanga, sa-si blesteme conducatorii care i-au adus in sapa de lemn, sa dea cateodata cu ei de pamant, sa incerce toate mijloacele pen-tru a scapa de saracie, nu si sa o transforme in blazon. Ca tara a tuturor posibilitatilor, Romania era insa aproape datoare sa adauge inca o perla la salba de nestemate care i-a dus faima in lume. Si s-a intrecut pe sine inventand concursul de saracie. Regulile intrecerii sunt simple: demnitarii n-au altceva de facut decat sa-si marturiseasca saracia, castigator urmand a fi declarat acela care are mai putin de marturisit. Ceea ce s-a si intamplat. Asa au aflat romanii ca alesii lor sunt unul mai sarac decat celalalt. Cativa au, ce e drept, apartament si masina, adica ce are mai tot contribuabilul, iar vreo doi-trei pretind nesfiiti ca sunt bogati. Dar imensa majoritate e vrednica de mila publica, fiindca n-are nimic si, pe deasupra, traieste numai din salariu. E foarte posibil ca, in urma acestui spectacol al saraciei la varf, mai induiosator decat celebrele emisiuni xDin dragoste" ori decat telenovelele, cineva sa ia initiativa constituirii unui fond al omeniei, din care sa fie ajutati a traversa aceste vremuri grele parlamentarii scapatati si s