Pe 21 mai, poetul si eseistul Calin Vlasie a implinit 50 de ani. Aniversare frumoasa, virsta rotunda, chiar daca inca nu „impunatoare“ (mai este pina la sexagenariat, septuagenariat, octogenariat – ce cuvinte teribile!). E – totodata – un bun prilej de a reflecta asupra destinului neobisnuit al unuia dintre cei mai valorosi poeti romani de azi.
Fiindca, desi e un scriitor de virf, desi a participat la probabil cel mai amplu fenomen literar autohton din ultimele decenii, acela al lansarii „valului“ postmodern al anilor ’80-’90, Calin Vlasie e cunoscut astazi mai ales ca editor, daca nu cumva – pentru multi – exclusiv ca editor. Paralela 45, pe care a fondat-o in 1994, a devenit una dintre cele mai importante case din domeniu, binecunoscuta de toata lumea si apreciata in mod special in mediile literare, intelectuale in genere, pentru puternica sa componenta de sustinere a autorilor contemporani.
Si totusi, succesul editorului (la care voi reveni deindata) nu e suficient pentru a explica alunecarea in umbra a poetului. „De vina“ a fost – in primul rind – factura insasi a versurilor lui Vlasie: sofisticate, mai degraba incifrate, „ezoterice“, deci asumat-“marginale“, tinind de zonele mai putin populare, din care nu se prea aleg „vedetele“ genului (cit de „vedete“ vor fi fiind ele, de fapt…). In plus, in linia modelului autohton tutelar care este, pentru aceasta categorie de autori, Ion Barbu, Vlasie s-a oprit la un moment dat, nemaiscriind – sau nemaipublicind – versuri, si anume atunci cind constructia poeticii sale, a formulei retorice, a limbajului foarte original pe care a reusit sa-l „patenteze“ s-a incheiat. Culegerea bilantiera Actiunea interioara (1999) a etalat un intreg „univers“, exprimat prin imagini si concepte personale, ba chiar si printr-o toponimie de uz propriu, totul petrecindu-se in orasul Psittey, in tinutul Neuronia. Si mai putina
