Pina in 1990, poezia neuronala, stranie, cerebrala si proiectiva, a lui Calin Vlasie – inconfortabila prin universul ei ce pare sa nu aiba nici o legatura cu realitatea emprica – a fost deposedata de forta ei de soc politic si psihic prin obisnuitele subterfugii editoriale, curente in Romania comunista, ale modificarii titlurilor, subtitlurilor, eliminarii sau inlocuirii unor cuvinte, imagini, nume etc.

Iata de ce Neuronia n-a putut fi un titlu pentru un volum de debut al poetului. Cenzura a refuzat sa-l accepte. Laboratorul, propunerea urmatoare, a nelinistit probabil prin implicita trimitere la imensul laborator de spalare a creierelor din tot lagarul comunist. Laboratorul spatial (1984) a putut fi in cele din urma un titlu acceptabil, scos de sub incidenta periculoasa a parabolei, mai ales cind editura propunea imediat in subtitlu si o „reteta de intrebuintare“ a cartii: poeme S.F. Astfel, la inceputurile sale, dintr-un poet adevarat Calin Vlasie s-a trezit marginalizat, gata etichetat ca ins inofensiv, transformat intr-un soi de versificator exotic, impins in spatiul benign al poeziei de anticipatie.

Partial, critica literara a cedat si ea in fata acestei incadrari. In timp, poezia lui Calin Vlasie a fost abordata sub semnul excentricitatii, al izolarii, al unei singularitati oarecum suspecte prin nealinierea ei la strategia afirmarii programatice, in grup, a colegilor sai de generatie. Faptul acesta ar fi trebuit sa favorizeze determinarea notelor diferentiatoare, insa multa vreme el n-a facut altceva decit sa-l plaseze pe noul venit intr-un pluton de asteptare, in ipostaza talentului extrem de promitator de la care se asteapta marea confirmare.

Desi de o mare densitate si concentrare, primul volum al poetului e o carte subtire, compusa din sectiuni mult diferite una de alta, deschisa oricarei evolutii. Culegerea urmatoare, Intoarcerea i