Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Groparul fostei Cerealcom va raspunde acuzatiilor in fata instantei

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 27 mai 2003 ·

•Olteanul care a falimentat societatea Cerealcom SA Iasi va fi adus astazi in fata magistratilor ieseni

Gelu Velici, de 48 de ani, fostul administrator al firmei Lin-Tim SRL din localitatea Draganesti-Olt, considerat groparul societatii comerciale cu capital integral de stat Cerealcom SA Iasi, va fi adus astazi in fata instantei de judecata din Iasi, pentru a raspunde pentru faptele sale. Surse din Procuratura ieseana au sustinut ca olteanul a fost retinut in aceasta primavara intr-o alta cauza, dupa ce incercase sa se sustraga urmaririi penale. Velici, impreuna cu fosta conducere de la Cerealcom SA Iasi, este implicat intr-unul dintre cele mai rasunatoare procese de coruptie aflate pe rolul justitiei iesene. Potrivit acuzarii, in perioada anilor 1997 - 1999, fosta conducere a Cerealcom SA ar fi oferit unor parteneri de afaceri, importante cantitati de grau fara a incasa banii reprezentand contravaloarea acestor cereale, astfel incat s-a ajuns la imposibilitatea firmei de a-si plati creditorii. Anchetatorii au mai stabilit ca, in cursul lunii iulie 1997, fosta conducere de la Cerealcom a contractat de la mai multe banci o serie de credite, in valoare de cateva zeci de miliarde lei, pe care apoi nu a mai reusit sa le mai restituie.

In dreptul celor doi fosti directori de la Cerealcom, Zanica Coman si Anisia Jucan, stau mai multe infractiuni grave, printre care se numara: folosirea bunurilor si creditelor societatii in scopuri contrare intereselor institutiei, abuz in serviciu contra intereselor persoanelor publice, luare si dare de mita. Pentru o parte din aceste acuzatii, anchetatorii au dispus ulterior, scoaterea de sub urmarire penala. In timpul cercetarilor, s-a aplicat sechestru asigurator numai pe bunurile imobile apartinand ex-directorului general, Zanica Coman si a ex-directorului economic, Anisia Jucan. La interogatorii, cele doua fe

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 17 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 46 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 53 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 42 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 55 minute
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 49 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu: Există o invitație a lui Donald Trump adresată lui Nicușor Dan

Mediafax acum 15 minute
„Există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan”, a spus acesta, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”. „Există o invitație oficială din par

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°