(urmare din nr. trecut)

Închipuindu-şi că-şi uimeşte cititorii cu libertinajul de limbaj echivalat cu o calitate estetică în sine, un alt autor, Alexandru Potcoavă, ajunge a povesti "în gura mare cum îşi amestecă saliva cu saliva iubitei sau cum găseşte prezervative pe acoperişul blocului". "Pare greu de crezut, dar şi alţii înaintea lui s-au mai culcat cu cîte o femeie".

Nu mai puţin jenant apare convenţionalismul local, constînd în elogiile incomensurabile aduse unor modeşti autori de provincie, la diverse lansări de cărţi sau în paginile presei din teritoriu. În loc de-a le lăsa să se "evapore" în momentele rostirii sau publicării lor într-un cadru minor, comentatorii cu pricina îşi strîng cu evlavie astfel de texte în volum. Bunăoară, un Ilie-{tefan Rădulescu "şi-a adunat şi el recenziile într-o carte, dar nu după ce le-a publicat în reviste, ci după ce le-a citit în holul primăriei din Călăraşi sau în incintele altor instituţii". D-sa nu se dă în lături a afirma că "o carte mediocră a lui Dumitru Bălăeţ are «o incontestabilă valoare ideatică» şi a declara "în legătură cu un elev de liceu, autor al unor versuri adolescentine: «Gabriel-Codruţ Berceanu reprezintă, pentru mine, o veritabilă revelaţie»". Concluzia e de-o justă severitate: "Ilie-{tefan Rădulescu oferă cititorilor, sub forma unei cărţi, ceea ce a spus în treacăt, pentru flatarea unor autori. Este ca şi cum ar pune în vînzare cutii cu chibrituri arse". În proximitatea tratării encomiastice a producţiilor foarte oarecari, putem vorbi şi de un bombasticism teoretic, cum ar fi bunăoară cel ce pleacă de la conceptul de "paradoxism": "O stafie bîntuie literatura română: paradoxismul. Pretins curent literar, inventat de pretinşi scriitori, paradoxismul este luat în serios numai de cei care nu înţeleg literatura. Dar ei sînt mulţi...". Avînd o ideologie neguroasă, aşa-zisul paradox