Documentele din volumul Departamentul de cremenalion. Din activitatea unei instanţe penale muntene ( 1794-1795), de Ligia Livadă-Cadeschi şi Laurenţiu Vlad (din care am citat un exemplu în articolul de săptămîna trecută), sînt la fel de potrivite pentru o lectură istorică, pentru una lingvistică şi pentru una de pură plăcere şi curiozitate nespecializată. Gruparea temporală şi tematică a textelor - "anaforale criminaliceşti cu întăriri, tacriruri, jelbi" ( deci rezoluţii, rapoarte ale "comisiei de anchetă", plîngeri), implică o omogenitate lingvistică şi stilistică şi nu poate să nu pună în lumină lucruri noi. Aspectul cel mai frapant al stilului juridic-administrativ al epocii, plin de grecisme o parte tehnicisme, specializate ( adiiafor, catagrafie, idioctita, ipoptos, a pliroforisi, sincatavasis), multe neologisme ale limbii culte (a theorisi, theorie, a pretinderisi, to analogon, ta practica, ifos, paradegmata, patos, simfonie, siguripsi, diiastigmă, isterisi) - , cu ceva mai puţine turcisme (mumbaşir, surghiuluc, marifet, alişveriş), corespunde imaginii celei mai tipice a epocii fanariote. Se regăseşte astfel şi limbajul "lumii vechi" din comediile lui Caragiale: nu numai în cremenalul lui jupîn Dumitrache, ci şi în epistat, exoflisi, plastografie etc. Cel mai mare profit îl obţinem însă din urmărirea formelor familiar-orale; din păcate, textele secolului al XVIII-lea, mai ales cele de viaţă cotidiană, au fost prea puţin folosite ca surse de material pentru dicţionare şi descrieri de istoria limbii; e deci de aşteptat ca aceste anaforale să aducă unele surprize. Un cuvînt neînregistrat de Dicţionarul Academiei este de pildă făcătlâc ("s-ar fi învoit, spre a-i împărţi făcătlâcul", p. 169), derivat al verbului a face, pe cît se înţelege din context cu sensul de "a naşte" (e vorba de împărţirea între proprietari a copiilor pe care i-ar fi născut o ţigancă roabă). J