Acum câţiva ani la o prelegere despre postmodernism şi poststructuralism se punea întrebarea: ce va să vină după? Entropie culturală, derivă totală, sau poate altceva? Răspunsul nu întârzia să sosească sub forma unui aflux de scrieri anti-relativiste, pornite să deconstruiască, la rândul lor, fundamentele teoretice ale paradigmei postmoderniste şi, mai ales, să arate mecanismul de gândire de tip sofist pe care se întemeiază formele cele mai virulente ale acesteia. Cartea lui Andrei Cornea, Turnirul khazar. Împotriva relativismului contemporan, publicată într-o primă ediţie în 1997, se înscrie în această mişcare de reabilitare a raţionalismului, a umanismului, a bazei epistemologice moderne, în fine, a tuturor acelor surse de certitudini pe care relativiştii le-au contestat vehement. Avantajul celei de-a doua ediţii, revăzută şi adăugită, apărută anul acesta la Polirom, stă în posibilitatea autorului de a răspunde la reacţiile stârnite de receptarea primei ediţii şi, mai ales, în aceea de a intra în dialog livresc cu atât de controversatul Om recent a lui H-R. Patapievici.

Aparent cele două cărţi fac front comun în lupta împotriva „sindromului" postmodern, ambele recurgând la argumente filosofice, sociologice, istorice. Turnirul khazar ia forma soluţionării unei probleme de logică constând în a demonstra „inaintatea sofistică a parohialismului contemporan, fără a introduce din afară sau de sus criterii de autoritate ori metafizice spre a compara şi ierarhiza sistemele culturale." Aşadar, spre deosebire de H-R. Patapievici, care se situează pe poziţia adevărurilor „tari," fundamentate metafizic, Andrei Cornea optează pentru o metodă „slabă" de a ieşi din aporia postmodernă, şi anume metoda comparaţiei intrinseci.

Poziţia promotorilor postmodernismului este considerată de autor drept exemplu de comparaţie extrinsecă, i.e. într-un turnir al culturil