Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda Financiara nu "inghite" deocamdata Politia Economica

Publicat in Adevarul, miercuri 28 mai 2003 ·

Guvernul va discuta in urmatoarea sedinta proiectul de lege privind organizarea si functionarea Garzii Financiare, care stabileste ca aceasta institutie va lucra in continuare separat de Politia Guvernul va discuta in urmatoarea sedinta proiectul de lege privind organizarea si functionarea Garzii Financiare, care stabileste ca aceasta institutie va lucra in continuare separat de Politia Economica. "Comasarea celor doua institutii, respectiv includerea Politiei Economice in cadrul Garzii Financiare, este o decizia politica. Bineinteles ca ar fi mai simplu si s-ar elimina mult din birocratie daca cele doua institutii ar lucra impreuna", ne-au declarat surse guvernamentale. "Potrivit legii, in cazul contraventiilor descoperite, Garda Financiara trebuie sa sesizeze acum Politia. Daca Politia Economica ar face parte din Garda Financiara pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale, nu ar mai fi nevoie de un circuit al documentelor pentru sesizarea Politiei. In plus, in cazul faptelor de natura penala, circuitul Garda Financiara-Parchet ar fi mult mai scurt daca cele doua institutii ar lucra impreuna", au mentionat sursele citate. Potrivit legii, in caz de necesitate comisarul Garzii Financiare poate folosi si armamentul si mijloacele din dotare in conditiile prevazute de lege. In momentul inceperii unui control, comisarii sunt intotdeauna obligati sa se legitimeze, prezentand in acest sens actele care le atesta calitatea. In cazul in care legea va fi aprobata in aceasta saptamana, in termen de 90 de zile de la data intrarii sale in vigoare, Guvernul va inainta Parlamentului spre adoptare proiectul legii privind statutul comisarului Garzii Financiare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum 49 minute
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum o ora
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Protecția Consumatorilor asigură un serviciu de permanență în perioada minivacanței de Rusalii

Adevarul acum 43 minute
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va activa un serviciu de permanență dedicat consumatorilor, gata să intervină prin măsuri de control în cazul în care apar sesizări sau probleme. În pregătirea pentru minivacanța de Rusali

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

Iohannis, despre viitorul instituţiilor europene: Există o distanţă prea mare între alegător şi Bruxelles

Mediafax acum 49 minute
Iohannis a definit Uniunea Europeană drept un proiect de mare succes şi „un proiect de mare viitor dacă gestionăm acest viitor corect, în linie cu aşteptările cetăţenilor europeni şi în aşa fel încât să contăm în ecuaţia mondială”. „Deci ce ar trebu

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Ion Marin, fost jucător și antrenor în „Ștefan cel Mare” și jurnalistul Alexandru Brădescu

Gandul acum 28 minute
Miercuri, 19 iunie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Invitații moderatorului Cătălin Mureșanu sunt Ion Marin, de cinci ori câșt

Putin şi Kim au semnat un acord de parteneriat strategic

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri, la Phenian, un acord de parteneriat strategic, relatează agenţiile de presă ruse, conform France Presse, transmite Agerpres. Cu toate acestea, conţinutul documen

UPDATE - Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns / Fata a fost găsită în Bragadiru

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada î

Noam Chomsky a fost externat, după ce zvonurile privind moartea sa au fost negate de soţia sa

News.ro acum 58 minute
Lingvistul Noam Chomsky, în vârstă de 95 de ani, unul dintre cei mai influenţi intelectuali americani, a fost spitalizat la São Paulo şi îşi continuă "tratamentul" la domiciliu, au anunţat medicii săi, scrie Le Figaro. "Pacientul Avran Noam Chomsky

Vremea

București
acum

33°
mie.

22°/35°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°