Calistrat Hoga{ şi-a pierdut şirul firesc al generaţiei lui literare", scrie Pompiliu Constantinescu despre autorul Amintirilor dintr-o călătorie (19 aprilie 1848-28 august 1917), cam de-o vîrstă cu Slavici, Eminescu şi Caragiale ( ultimul i-a fost un apropiat), dar recunoscut ca scriitor abia de către Ibrăileanu (care, tipărindu-i în revistă opera, i-ar fi scurtat-o cu o treime din pagini) şi Lovinescu (care-l socotea, în 1928, încă nepătruns în "conştiinţa publică"). Cei 155 de ani de la naşterea sa au trecut neobservaţi, ceea ce poate să însemne că, după interesul remarcabil pe care critica interbelică i l-a arătat, Hogaş este din nou un scriitor ignorat. Receptarea lui tardivă, între războaie, nu e scutită de ciudăţenii. Prozatorul pare inclasabil criticilor din noile generaţii. Călinescu remarcă puţina creaţie obiectivă, în molusca (e vorba lui) jurnalului fără coloană vertebrală. Hogaş ar fi un "diletant superior" şi un "minor mare". Presiunea simpatiei recent dobîndite de către Hogaş îl silea, iată, pe Călinescu la această paradoxală apreciere. Lui Lovinescu i se pare un suflet primar, un homerizant, ca de altfel şi lui Streinu care l-a şi editat), văzînd în plus în el un amator, spre deosebire de Cioculescu în ochii căruia Hogaş e "un meşteşugar lucid şi aplicat" şi un clasicist baroc. "Un Creangă trecut prin cultură", găseşte Vianu, un "intelectualist şi estet". Referinţele cele mai numeroase se fac la Creangă şi Sadoveanu, deşi O. Botez se gîndise din prima clipă la Odobescu. În toate acestea se simte o bună doză de exagerare. Proaspătul descoperit dă interbelicilor impresia că e o revelaţie. Exagerările vor fi prezente chiar şi după ce voga scriitorului trecuse. În Istoria lui, I. Negoiţescu va fi de părere că este în limba lui Hogaş o "lavă fumegîndă, strălucitoare, luxuriantă" care ne-ar duce cu gîndul la Eminescu ori la "lirismul poematic" de la încep