La mai bine de trei ani de la apariţia romanului Sărbătoarea Ţapului, Mario Vargas Llosa publică o nouă carte la Editura Alfaguara din Madrid: El Paraíso en la otra esquina ( Paradisul în altă parte), surprinzându-ne, ca de fiecare dată, prin tematica aleasă şi prin uşurinţa cu care trece de la o carte de memorii, la un roman de dragoste, apoi la unul dedicat dictaturii şi iată, la un volum închinat Florei Tristán şi lui Paul Gauguin, două personalităţi puternice (a prueba de balas, cum zice Llosa) ale căror rădăcini se află undeva, în îndepărtata Arequipa, locul de naştere al autorului. Poate de aici şi ideea de a scrie această carte, în care punctul de plecare îl reprezintă, în fapt, un eden pierdut: copilăria. Titlul cărţii e dat de un joc pe care-l cunosc copiii din lumea întreagă; un joc în care un copil „pedepsit", aflat într-un cerc format de alţi copii, întreabă: ?Es aquí el Paraíso? (Aici este Paradisul?) iar răspunsul vine invariabil: „Nu, nu este aici. Du-te şi întreabă în altă parte"

Autorul nu crede că acesta e un simplu „joc", ci o nevoie adâncă, dureroasă de a descoperi o lume ideală, poate cea a raiului pierdut şi niciodată regăsit aici, pe Pământ.

În aproape 500 de pagini, Llosa construieşte două planuri narative, ce dezvoltă în 22 de capitole alternative derularea a două vieţi: cea a revoluţionarei pacifiste Flora Tristán şi cea a pictorului culorii Paul Gauguin, cel din urmă fiind chiar nepotul pe linie maternă al celei dintâi. Este o scriitură densă, în care alternează persoana a doua (Azi începi să schimbi lumea, Florita) cu persoana a treia, a naratorului omniprezent, când relatarea devine flux narativ, curgere.

Miza cărţii o constituie această imperioasă nevoie de Paradis, şi căutarea lui. Personajele ei îl caută în viaţa de zi cu zi, în societate, în sex, în creaţie, într-o luptă utopică, în spaţii primitive, î