Summitul G-8 de la Evian va lua in discutie masurile pentru ca materialele radioactive de la bordul lor sa nu cada in mainile teroristilor Anul trecut, grupul principalelor opt tari industrializate ale lumii (G-8) a lansat o initiativa cunoscuta sub numele de Parteneriatul global impotriva raspandirii armelor si materialelor de distrugere in masa, avand ca scop sa impiedice posibilitatea ca asemenea arme si materiale sa cada in mainile gruparilor teroriste. Initiativa avea in vedere, in primul rand, imensul numar de arme nucleare rusesti iesite din uz sau care urmeaza sa fie distruse in baza acordurilor START incheiate cu America, ca si uriasele cantitati de deseuri nucleare depozitate in Rusia - in conditiile in care aceasta tara nu dispune de posibilitatile tehnice cerute pentru a le demonta, respectiv pentru a le neutraliza. Cu acest prilej, SUA, declarand ca sprijina proiectul "mie in suta", au anuntat ca, pentru materializarea lui, sunt dispuse sa cheltuiasca, in urmatorul deceniu, zece miliarde dolari, celelalte sapte tari ale Grupului urmand sa contribuie, la randul lor, cu alte zece miliarde. Acum, la apropiatul summit de la Evian, urmeaza, intre altele, sa fie luat in discutie stadiul in care se afla proiectul. Din pacate, participantii vor fi in situatia de a constata - asa cum noteaza International Herald Tribune - ca, tinand seama de gravele dezacorduri in legatura cu interventia americana in Irak, proiectul nici macar nu a demarat, intr-un moment cand este mai urgent decat oricand. Din acest punct de vedere, scrie ziarul, summitul constituie cel mai bun prilej de refacere a increderii si de reluare a colaborarii intre cele opt state membre, intr-un domeniu atat de esential. O prioritate o reprezinta demontarea submarinelor nucleare rusesti iesite din uz, numarul acestora ridicandu-se la 150, inclusiv cele cu raza scurta de actiune, care nu intra sub in