Acum mai bine de o lună, am participat la alcătuirea unei scrisori deschise despre starea cinematografiei române. Se pleca de la constatarea că se produc prea multe filme proaste pe banii statului. Preşedintele CNC, Decebal Mitulescu, s-a declarat public de acord cu majoritatea observaţiilor făcute în scrisoare şi dispus să opereze modificări. Tehnic vorbind, în acest moment semnatarii scrisorii aşteaptau un răspuns oficial şi punctual legat de observaţiile şi propunerile făcute. Răzvan Rădulescu şi-a expus în Dilema punctul de vedere personal faţă de conflictul din cinematografie. A constatat că nu se regăseşte în tonul moderat al protestului. Şi a propus ca CNC să se desfiinţeze de-a dreptul, în condiţiile în care e imoral să finanţezi din bani publici nişte filme mediocre cîtă vreme în spitale nu sînt seringi, iar profesorii au lefuri ruşinoase. În ce mă priveşte, cred că nu finanţarea de filme din bani publici e nesănătoasă, ci modul în care se desfăşoară ea acum. Să lămurim cîteva lucruri.

De ce e nevoie de finanţare

din bani publici? Trebuie făcute cîteva precizări. 1. Nici un film românesc nu poate fi rentabil din exploatarea pe piaţa internă pentru că mai sînt doar circa 200 de săli de cinematograf. 2. Nici un producător străin nu va finanţa vreodată integral un film românesc. Dacă tu, regizor român, nu reuşeşti cu un scenariu vorbit în româneşte să atragi banii pentru film din ţara ta, cum să convingi un francez, de exemplu, că povestea care se desfăşoară în - să zicem - Botoşani va rula cu casa închisă la Paris? 3. Nici dacă s-ar crea o bună lege a sponsorizării nu cred că ar fi posibilă finanţarea unui film integral din fonduri private. În primul rînd că deocamdată statul nu are nici un chef să renunţe la banii pe care îi poate colecta şi administra cum crede. Dar, presupunînd că s-ar crea o asemena lege, gîndiţi-vă ce pretenţii s-ar