Florida, tărîmul buletinelor de vot perforate, este locul unde îşi găsesc adăpost toate mamele (sau bunicile), aşa că tare mirat am fost cînd, zburînd deasupra-i ca să ajung la a mea, am băgat de seamă că mai mult smîrcuri este. Mamele se înghesuie pe coastă, aglutinate în complexe de clădiri sufocate în jacaranda şi bougainvillea, înconjurate de enclave săltăreţe de imigranţi. Dintre mamele din furnicare şi insulele lăbărţate de jook şi hip-hop, se iţeşte nobilimea locală, toată numai costume albe şi pălării de Panama, ale cărei iahturi se leagănă de-a lungul debarcaderelor azurii ca perlele pe sînii abundenţi. Undeva, în acest amalgam, dulcea mea mamă îşi duce viaţa ţinînd la distanţă fantomele trecutului şi chitind cum să mai întindă pensia de stat, mutîndu-se într-un apartament mai mic. Cînd nu face asta, urmăreşte cazul Laci Peterson cu o pasiune vecină cu adolescenţa şi se ceartă, violent dar trecător, cu cea mai bună prietenă a ei. Cel mai adesea se împacă vorbind despre nerecunoştinţa copiilor şi a lumii, în general. Copiii, vezi mata, trăiesc departe şi niciodată nu scriu şi nu sună, şi cînd se îndură să vină la ele, zburînd peste mlaştinile cele mari, de-abia dacă îmbucă ceva din tăvile de mîncare gătită în casă, tot atît de întinse

precum mlaştinile care le-nconjoară. Cît despre lume, puah! Nici măcar nu merită să mai vorbim! Pe vremuri, lumea era mai rea decît orice mlaştină, locuită de Hitler şi ai lui, iar azi este ocolul bărbaţilor care-şi hăcuiesc nevestele. Rea atunci, rea şi acum. Copiii, poate că ei sînt normali, dar aşa e normal să te porţi cu mama ta? Aşa că, atunci cînd nu se ceartă, mamele din Florida urzesc Proiectul lor de Taină. Mama mea şi prietena ei sînt părtaşe la super-secretul Manhattan Project al mamelor, ceva numit Maşina de Vinovăţii. Miezul reactorului Maşinii de Vinovăţii este energia combinată a dezamăgirilor tuturor