Despre Plotin şi mai ales din Plotin, filozoful senin pasionat de Unu, se pot cita multe lucruri spectaculoase. Un preot egiptean, de pildă, s-a oferit o dată să îi convoace "daimonul", însă, la chemarea lui ar fi apărut, se spune, nu un daimon, ci un zeu. De altfel, în tratatul Despre Daimonul care ne are în pază, Plotin socoteşte că, în "omul bun" - omul dedicat întoarcerii şi "răsucirii" spre Unu -, cel care acţionează este Intelectul, "iar pentru acel om locul Daimonului /păzitor/ este luat de un Zeu". Într-o notă din volumul despre care vreau să vorbesc, Andrei Cornea merge mai departe cu interpretarea: zona superioară a sufletului unui asemenea om? partea supra-raţională? "este în contact direct cu Intelectul. De aici şi problema: nu cumva «Daimonul» acestui om care, în fond, se află la nivelul Intelectului, este chiar Unul?". În acel secol al III-lea din Antichitatea tîrzie, atît de somptuos, aş spune, în ce priveşte doctrinele şi căile spirituale, în "secolul platonismului debordant", Plotin e totuşi o voce a cărei limpezime se ridică vertiginos. Construcţia lui metafizică şi ardoarea lui contemplativă sînt atît de convingătoare încît, iată, un cercetător de astăzi e îndemnat să îi urmeze elanul speculativ şi să dea temelor lui Plotin înţelesul ultim, înţelesul de vîrf. După Porfir, discipolul şi biograful lui, Plotin ar fi rostit înainte de moarte: "mă străduiesc să înalţ divinul din mine la divinul din Univers" (Viaţa lui Plotin e excelent editată în volumul Porphyrios, Viaţa lui Pitagora. Viaţa lui Plotin, ed. îngrijită de Cristian Bădiliţă, trad. A. Piatkowski, C. Bădiliţă, C. Gaşpar, Polirom, 1998). Se poate aminti, iarăşi, celebra şi foarte frumoasa sentenţă din finalul tratatului "Despre Bine sau Unu" care defineşte efortul filozofic, contemplativ: "să fugi singur spre Cel singur". Gîndirea (şi persoana) lui Plotin îmbină, spectaculos, gîndirea