S-a oprit, nu mai merge: "las-o dracu' de biţiglu că nu-s angajat cu ziua să dau din picioare", bolboroseşte domnul Kă în singurătatea pădurii civilizate; nu departe se arată simţirii lui un pîrîu care trece peste nişte pietre cu muşchi deasupra lor. Şi peste pîrîu, şi peste muşchii aceia, şi peste rădăcinile acelea spălate de apă se încovoaie un podeţ de lemn, foarte frumos se încovoaie, atît de frumos ca în pictura, sau litografia, lui Marcu-neni, croitoreasa cea bătrînă care avea jurnale de modă dintre războaie, două jurnale de modă avea pe un fel de stelaj de lemn chiar lîngă soba de tuci cu frumoase lucrături la uşă, un fel de dragoni de fontă decupaţi ca să treacă aerajul şi să întreţină focul în cuptorul marca "Ciocanul Nădrag" a lui Marcu-neni. Şi cum spun, ea avea litografia asta care reprezenta exact locul de aici, de lîngă banca asta din butuc gros aşezată nu departe de drumeagul pe care stă scris Bernhardsbachweg, aşa sta scris pe o bucată de scîndură şi nu departe este pîrîul din litografia nemţească a lui Marcu-neni de sub coama castelului Solitude, şi apa trece peste pietrele acelea cu muşchi, şi podeţul de lemn la fix se încovoaie peste pîrîu, şi domnul Kă se aşază cu un oftat mulţumit în răcoarea locului, în marginile acelei litografii a lui Marcu-neni din vremea cînd era puşti obraznic. "Ia te uită că am intrat în litografia lui Marcu-neni", murmură domnul Kă pe cînd se aşază cu un oftat de mulţumire pe banca de lemn şi îşi aruncă ochii, din întîmplare, din pură întîmplare, în dreapta lui şi vede acolo litografia, adică podeţul peste pîrîu, cu încovoierea lui din lemn, cu marginea înaltă a bordurii, sau ce o fi, ca să se poată sprijini trecătorul, şi jos apa pîrîului, rădăcinile şi frunzele căzute, litografia aceea, kitschul acela pătat de muşte chiar i-a sugerat lui întotdeauna că asta ar putea să fie lumea cea nemţească şi iacătă că aşa e. Ma