Ma-ma-tur, i-ma-ma-tur Ca orice proaspătă mămică nu pot fi decît "obiectivă" cînd vorbesc de băieţelul meu. Mihnea e, fără discuţie, cel mai frumos, mai cuminte şi mai deştept copil.

Pînă pe la două luni practica un obicei destul de neobişnuit. Se trezea în fiecare noapte la ora 4 fix, cerea puţin ceai de anason, după care adormea, instantaneu, mulţumit. Prin urmare, m-am conformat tabietului copilului, amuzată fiind de pretenţiile sale modeste. Cînd a împlinit unsprezece săptămîni m-am trezit, ca de obicei, într-o noapte, păstrîndu-mi reflexul. Era ora 4 fără 10 şi Mihnea dormea tun. L-am trezit şi i-am dat deja binecunoscutul ceai cu sentimentul reconfortant că-mi fac datoria de mamă, după care am adormit şi eu imediat. Noaptea următoarea am fost tentată să-mi intru în funcţie cu acelaşi aplomb. Totuşi, gîndindu-mă că cel puţin ca vîrstă ar trebui să fiu mai "matură" decît un bebeluş, nu l-am mai trezit şi, spre consolare, am înghiţit eu cîteva picături de ceai. Două săptămîni mai tîrziu, am făcut împreună o plimbare în parcul din faţa Casei Pogor. O fetiţă blondă de vreo 5 ani s-a îndreptat cu prea mult curaj spre cărucior. "Lasă-l să-l bată soarele!", mi-a zis ea în timp ce-i scotea, cu o uimitoare îndemînare, şosetele. După care s-a apropiat galeş de mine, mi s-a aşezat pe genunchi, uitîndu-se atent spre gura mea. "Auzi, îmi zice ea, tu ţi-ai fracturat dintele din faţă? Du-te şi tu la un dentist!". Am rămas tablou. Spre nemulţumirea multor prieteni sau cunoscuţi, în casa părinţilor mei din Iaşi unde creşte Mihnea mai locuieşte de vreo 6 ani şi un uriaş motan birmanez castrat, care cîntăreşte 7 kilograme. Dacă mă gîndesc bine, deşi pisica a devenit tot mai neglijată şi nu prea o mai ia nimeni în braţe în ultima vreme, mare diferenţă de gramaj între motan şi copil nu e. Cînd a apărut Mihnea, leneşul patruped s-a apucat să păzească noaptea uşa camerei