Spre deosebire de Umberto Eco (nu e, din păcate pentru mine, singura deosebire dintre noi), sînt amator de fotbal, îmi place să mă uit la meciurile bune şi am chiar o anume competenţă în materie. Detest, şi eu, vorbăria jurnalistică incontinentă ce însoţeşte spectacolul sportiv şi împărtăşesc ideea că un regim politic poate folosi sportul drept drog menit să înceţoşeze minţile oamenilor. Asta nu înseamnă că fibra patriotică din tine n-are voie să vibreze la meciurile echipei naţionale. Dar circul mediatic ce a precedat meciul cu Bosnia a depăşit orice limite: o escaladă a prostului gust, a vulgarităţii şi a agresivităţii imbecile, mai ales la un post privat de televiziune care, netransmiţînd meciul în direct (oferindu-şi, altfel, luxul exclusivităţii pentru întîlnirile din Liga Campionilor), s-a simţit parcă obligat să compenseze această absenţă printr-un potop de comentarii şi reportaje delirante. Am văzut, de pildă, pe vice-primarul Craiovei (un anume domn Solomon, dacă am reţinut bine), apărînd îmbrăcat într-un tricou de naţională şi înştiinţîndu-ne că şi-a vîndut biletul de la tribuna oficială pentru zece milioane de lei, bani pe care i-a donat unei case de copii; şi-a exprimat încrederea în victoria echipei, victorie certă pentru că băieţii "au sosit la Craiova în ziua de Înălţare" şi apoi, vorbind - probabil - în numele locuitorilor oraşului, a declarat că "nu ne mai interesează că ba nu e apă rece, ba nu e apă caldă, că străzile sînt desfundate, că n-am mîncat destule cireşe vara asta, ne gîndim doar la victoria alor noştri...". Un semn divin a fost, aflarăm din alt "material", şi prezenţa în urbe a patriarhului Teoctist, căruia tocmai i se conferise titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Bănie; patriarhul era anunţat ca posibil spectator în tribune, oricum, ne-a încredinţat reporterul, "preoţii care l-au însoţit de la Bucureşti au căutat t