Urmare a unei copilării, tinereţi şi maturităţi pline de erori, comori şi orori, a unor evenimente nenorocit de fericite, a unor amoruri are n-au dus la sinucideri, a unor idei nu prea carosabile, a unor lecturi care-mi-s-au-lipit-de-suflet-ca-marca-de-scrisoare, a unor tangouri şi tangoase celebre, a unor extrasistole exagerate, a unor influenţe prea puţin obscure, a unor taine păstrate cu o fidelitate discutabilă, consecinţă a unei vieţi în care n-am putut realiza ceea ce notre oncle Gustave ne-a lăsat cu limbă de moarte: "să trăiţi burghez pentru a da o operă revoluţionară", mă trezesc astăzi într-o situaţie cît se poate de nostimă. Constat că: nu pot fi mitocan cu mitocanii; nu pot fi mahalagiu cu mahalagiii; nu pot fi megaloman în faţa megalomanilor; nu pot fi vulgar pe măsura vulgarilor; nu pot bate la cap pe cei care mă bat la cap; nu pot fi antipatic cu antipaticii; nu pot fi drăguţ cu cei foarte drăguţi; nu pot dialoga cursiv cu cei cursivi (categorie suspectă); nu ştiu să fiu arogant cu aroganţii; nu pot fi - în nici un caz - măgar cu măgarii (şi porc cu porcii); nu mă încearcă nici o şmecherie cînd sînt şmecherit; nu ştiu să răspund cu o ticăloşie la o ticăloşie; nu ştiu să mă dau şi eu exemplar în faţa celor exemplari; nu ştiu să-i terorizez moral pe teroriştii morali; nu ştiu să-i acuz pe acuzatorii fără de odihnă; nu ştiu să mă plîng împreună cu plîngăreţii; nu-i pot urî pe cei care mă urăsc. Făcînd o sumă a acestor neputinţe, constat că nu cîştig absolut nimic nici în virtute, nici în linişte, nici în inteligenţă. Dimpotrivă: e tot mai clar că mă înseriez într-o specie pe care o paşte - nostim sau nu - o

previzibilă catastrofă; conform tuturor observaţiilor, mă clasez în specia politicoşilor, în cea mai sumbră încrengătură a ei - aceea a împăciuitoriştilor. Într-adevăr - şi asta nu o pot ascunde nici hîrtiei, nici pereţilor care te asc