Domnule director, subsemnatul, angajat de atîţia ani în funcţia pe care o ştiţi prea bine, vă rog respectuos să mă daţi afară. Puneţi-mă pe liber, aruncaţi-mă în şomaj, restructuraţi-mi postul! Pentru indisciplină, lipsă de performanţă sau orice altceva, vă rog să mă daţi afară. Lăsaţi-mă pe drumuri, fără salariu, fără beneficii, fără maşină de serviciu, fără mobil plătit de firmă şi fără secretară! Ştiu, e cea mai neobişnuită cerere pe care aţi primit-o vreodată, dar vreau să mă înţelegeţi: am o problemă, de viaţă mai ales, dar sigur şi de moarte. Sau de întoarcere la viaţă, sătul fiind de moarte. Eu, ca şi dumneavoastră, la ora asta o duc bine. Mă trezesc dimineaţa, fac duş, mă bărbieresc, discut cu soţia despre florile din balcon şi vremea de afară, apoi plec spre serviciu cu gîndul la bani şi la mărirea de salariu. În fiecare zi aştept week-end-ul şi facturile din cutia poştală. Plătesc telefonul, rata la maşină, asigurările de viaţă, lumina şi întreţinerea. Fac calcule pentru concediu şi clătite o dată pe săptămînă. Sîmbăta ies cu fetiţa în parc, duminica ies cu soţia la film. Seara mă uit la televizor şi noaptea citesc. Cît despre serviciu, oh, sînt sigur că ştiţi cum stau lucrurile. Nu sînt un angajat model, dar respect programul şi nu creez probleme. Îmi fac treaba şi-mi primesc salariul, nenorocitul de salariu... Daţi-mă afară, domnule director, lăsaţi-mă fără salariu! Din cauza lui am cu ce să-mi platesc facturile, din cauza lui pot merge la film şi la cumpărături, din cauza lui mă uit seara la televizor şi tot din cauza lui vin în fiecare zi la serviciu. Întreaga mea viaţă depinde de salariu şi nu mai vreau salariu. Daţi-mă afară, domnule director! Puneţi-mă pe drumuri, în căutare, la pîndă, ca un lup în cîmpie.

Să-mi fie teamă pentru ziua de mîne, să simt cum mă trezesc din hibernarea biroului păzit de secretară. Vreau să simt frica, şi lupt