Sîmbătă seara! Privesc sîmbătă seara emisiuni care se doresc agreabile şi deconectante. Domnul Patapievici explica odată cu bunăvoinţă că o emisiune ca "Iartă-mă" (ştiu că nu e sîmbătă) are un succes de top, pentru că fiecare din noi se regăseşte într-un gest de iertare a aproapelui, pentru că fiecare avem ceva de iertat sau ne dorim absolviţi de o vină prin generozitatea acestuia. Explicaţia e simplă şi plauzibilă: a ierta e un eveniment destul de rar la noi, românii de azi... emisiunea oferă regia şi cadrul în care, măcar şi numai imaginar, fiecare din noi facem în taină exerciţiul iertării. Şi este nobil într-adevăr să poţi închide ochii la o greşeală, prin reflexul bunătăţii sau clemenţei pe care ţi le dictează raţiunea. În manieră asemănătoare judec că funcţioneză şi mecanismul "surprizelor". Dincolo de frumoasa şi distinsa prezentatoare, e plăcut să priveşti ochi dilataţi de bucuria împlinirii unui vis, plănuit în zeci de scenarii imaginare de oameni depăşiţi de scumpetea vremurilor. Un pic cam mult sirop, teme deja tocite şi uneori surprize dezumflate de un camuflaj prea uzat... dar merge, spunem, e plăcut. E încă un exerciţiu... Mecanismul fin al subconştientului te face să crezi că tu ai fi cel care oferă, eşti gata să sari din fotoliu să dai tu ce e de dat... În orice caz, implicarea fiecăruia se situează în această zonă în care, fără să simţi, te "consulţi" cu tine şi decizi ce şi cum trebuie făcut pentru cazul în speţă. Inconştient te porţi ca un bun creştin, ierţi şi faci bine, laşi ura deoparte şi ajuţi imaginar un bătrîn sau un bolnav, asculţi cuvintele mature ale unui copil rămas singur pe lume, care în compensaţie îşi doreşte sub o formă sau alta numai un strop de dragoste... Au fost invitaţi pe care îmi doream să îi iau acasă, au fost seri în care am plîns soarta vreunui suflet mic de vîrstă şi nenorocit de ne-părinţii săi, mă uit cu drag şi