colegului Ştefan Vianu* Greve, afişe şi decoraţiuni interioare ...Şi totul a început printr-o grevă; o grevă care a paralizat Parisul timp de 2 zile, cu metro-dodo, boulot-dodo şi sindicatele-salauds singurele superstaruri (dedicaţie pentru Vintilă Mihăilescu: "minunata" clasă proletară este, în realitate, o clasă pro-letală!). Am pierdut trei rezervări la TGV-uri (toate - anulate), un tren care circula l-am pierdut pentru că la Paris nu circula metroul, taxiurile erau de neatins, ş.a.m.d.... Aşa se face că am pierdut filmul de deschidere, Fanfan la Tulipe (cu Vincent Perez şi Penelope Cruz), şi primul film din competiţie - Ce jour-là, al lui Raoul Ruiz; cu Fanfan-ul lui Krawcyk ştiu că n-am pierdut nimic, dar filmul lui Ruiz vroiam să-l văd (mai ales că, în el, joacă febleţea mea Elsa Zylberstein!). Ei bine, n-a fost să fie. După cum n-a fost (chiar) "ediţia Fellini"... Trebuia (s-au împlinit zece ani de la moartea sa), dar a fost - în schimb - o ediţie confuză, de la selecţie la premii şi de la Cinema la politică. Cel mai criticat a fost afişul - et pour cause! Realizat de o artistă care a avut, cîndva, cotă - Jenny Holzer; numele (feminin) cel mai celebru din arta contemporană, alături de Cindy Sherman şi Sophie Calle -, el se prezenta în două variante: litere siclam pe fond argintiu, litere siclam pe fond auriu. Problema a fost că "argintiul", respectiv "auriul" nu apăreau aşa decît dacă înclinai afişul, sau capul, sau toată Croazeta şi priveai nuştiucum printre gene... Asta, una. A doua, textul: "Viva il cinema!" zis-a (cică) marele Federico... Haida-de, vorba celor de la Zurban - cea mai citită publicaţie festivalieră (o dedicaţie specială pentru Henry de Laguerie, tînăr pigiste la revistă, cunoscut în ascensor)- : "Federico Fellini, il n'a jamais rien dit de plus profund?" Întrebare retorică; în cochetul caieţel de însemnări, primit courtesy of de la F