YUPPIES (eng. pl.): tineri profesionişti M-a ajutat Dumnezeu să nu fiu la vremea potrivită nici hippiot, nici rocker, nici munţoman, nici vamist, nici republican, nici regalist convins, nici liber cugetător, nici ortodox practicant, nici nebăutor, nici alcoolic, nici militant împotriva substanţelor, nici consumator dependent. Un timp mi-a fost teamă să nu devin intelectual, dar m-a liniştit un prieten - a început să converseze cu mine abia după ce s-a lămurit că nu aş fi unul. Era cît pe ce să o iau pe drumul academismului spilcuit la gulere tocite, dar nu m-am putut ţine departe de cîmpul muncii încă din liceu. Lupta de clasă între studenţime vs muncitorime s-a ascuţit în primii ani de facultate, aşa că la 20 de ani se pare că am făcut într-un tîrziu o alegere: mi-am tras un job adevărat (i.e. full-time + "salariu motivant" - ce Dumnezeu era în mintea mea?) şi am trimis alma mater universitas bucurestiensis la agăţat alte suflete innuende. Trotuarul pe care ne înghesuiam tineri şi tinere în aşteptarea unei maşini străine din care ar fi descins o bursă generoasă la o universitate de prestigiu devenise prea strîmt pentru mine, aşa că am schimbat segmentul de piaţă oferindu-mi serviciile la preţuri piperate. Prietenii mi-au reproşat că am ales să mă prostituez profesional. La facultate ne prostituam oricum cu toţii intelectual, aşa că perspectiva de a deveni curvă de lux mi-a surîs. Prietenii au rămas pe trotuar. Îi urmăresc îndeaproape (am rămas prieteni) şi aştept cu înfrigurare primele invitaţii la susţineri de teze de doctorat, lansări de carte, vizite în redacţiile în care vor lucra etc.

Mod de prezentare Acum vreo jumătate de an, Dilema a publicat un articol (Cristina Popescu, "Oameni care au cu ce") despre un copywriter, un agent de asigurări şi o lucrătoare la o bancă. M-a enervat siguranţa cu care era ţintuită în imaginea celor trei efigia "tînăru