Constat că, de la o vreme, am o oarecare înclinaţiune către identificarea unor semnificaţii "valabile şi pentru noi" în tot felul de situaţii şi cazuri din mass-media de pe alte meridiane - aşa, cam ca în fabule. Recunosc că am o predilecţie pentru spaţiul italian - nu pentru că aş vrea să "contracarez" vreun model dintre cele despre care s-a tot vorbit la noi (suedez, japonez etc.), ci pentru că n-ai ce-i face, e fatal: sîntem "giantă latină" şi s-ar putea să facem aceleaşi greşeli ca şi ei. Cît despre mass-media, există multe puncte comune - începînd cu faptul că în Consiliul de Administraţie al televiziunii publice este reflectată majoritatea parlamentară (că aşa-i legea şi la ei, ca şi la noi) şi sfîrşind cu temperamentul latin şi tradiţiile culturale care împiedică separarea informaţiei de opinie. Acum însă situaţia mass-media din Italia e cu totul specială, dintr-un motiv foarte cunoscut, comentat peste tot în lume şi pus chiar în discuţia Consiliului Europei: premierul Silvio Berlusconi este şi patronul celui mai mare trust media privat, astfel încît situaţia lui creează un conflict de interese pe care, deşi în campania electorală a promis, încă nu l-a rezolvat. Prin faptul că e liderul majorităţii parlamentare, are o influenţă şi asupra televiziunii publice (pe care n-a ezitat să şi-o exercite, "dînd indicaţii" în legătură cu scoaterea de pe post a unor realizatori sau în alte forme). De parcă n-ar fi fost de ajuns, dinspre coaliţia de guvernămînt au apărut şi alte forme de presiune, cel puţin aşa se pare: de curînd, Feruccio de Bortoli, director la Corriere della Sera din 1997, şi-a dat demisia fără nici o explicaţie. Surse din interior afirmă că la originea acestui act (greu explicabil, pentru că sub conducerea sa ziarul a mers bine, şi editorial, şi financiar) ar sta unele intervenţii menite să tempereze criticile la adresa guvernului: deşi este (c