Scrisoarea saptamanii. . . "Mami" Pana acum un an, viata mea s-a desfasurat asa cum a fost planificata: am urmat liceul care trebuia, am facut facultatea care trebuia; nici un eveniment important. Bunicii mei au murit cand aveam doar doi ani; n-am avut timp sa-i constientizez, iar bunicele mele s-au...

Scrisoarea saptamanii

"Mami" Pana acum un an, viata mea s-a desfasurat asa cum a fost planificata: am urmat liceul care trebuia, am facut facultatea care trebuia; nici un eveniment important. Bunicii mei au murit cand aveam doar doi ani; n-am avut timp sa-i constientizez, iar bunicele mele s-au straduit sa ma creasca asa cum era mai bine. Totul perfect, pana acum un an, cand am avut un accident de masina, in urma caruia nu mai credea nimeni c-am sa mai merg vreodata. Dar am avut ambitie si am avut mai ales puterea pildei lui Mami. Nu e vorba despre mama mea, ci despre una dintre bunici; cea care m-a crescut. Avea diabet si pe acest fond a facut arterita si i-au fost amputate ambele picioare. Nu stiu cum a putut sa traiasca astfel sapte ani. Nu se misca din pat, statea mereu in acelasi loc, in aceeasi camera, iarna, primavara, toamna, vara, zi de zi asteptand sa intre cineva si la ea. Mereu cu zambetul pe buze, mereu gata sa dea cele mai bune sfaturi, mereu cu un ban pus deoparte pentru nepoti, mereu gata sa-ti fie alaturi.

Ea m-a crescut pe mine si pe varul meu, ea era cea care aplana intotdeauna conflictele, cea care, atunci cand iesea cu noi la plimbare, ne lua toate prostiile din lume. Ea era cea care orice am fi facut nu se supara niciodata. Nu ne-a certat nici cand ne-am urcat in vie si aproape am distrus-o, nici cand ne-am urcat pe bucataria de vara sa facem plaja si i-am gaurit acoperisul, nici cand ne bateam ca doi copii prosti care eram. Mami era cea care se punea intre noi si parinti si ne lua partea.

Numai prostii am fa