Dacă nu credeţi, după toate cîte le-am scris aici, că ne aflăm în vremuri de regres sub toate capitolele vieţii sociale, iar acest lucru arhitectura îl surprinde cu asupra de măsură, lucrurile pe care le văd întîmplîndu-se în ultimul deceniu vorbesc, de-a bîlbîitelea, de-a dreptul despre barbarie. Comparate cu colibele betonate ce-au crescut fără măsură prin preajma lor, hotelurile nordice din Eforie-Nord par exemple luminoase ale arhitecturii moderne, deşi nu-s decît oarecare în comparaţie cu altele, tot de prin zona costieră, precum la Olimp-Neptun sau Mangalia (niemeyeriana casă de cultură, de pildă). La Tulcea, carele-i pentru mine ceea ce este Craiova pentru dl Cioroianu, am văzut cu ochii ceea ce nu credeam că voi vedea vreodată întîmplîndu-se; or, iată! Bisericile urbei, deloc făloase, sînt potrivite totuşi caracterului de tîrg multietnic. Mai toate fiind de dinainte de independenţă (aici, mai importantă în ipostaza de prilej al unirii cu patria-mumă, vezi monumentul ce va intra, sper, în restaurare, pentru că arată acum precum patria însăşi de jerpelit), împărtăşesc opţiunea pentru un neoclasicism estompat, atît de propriu arhitecturii otomane tîrzii de la limes de imperiu. Chiar pe colnicul Hora, lîngă monumentul reclădit în 1977, stau una lîngă alta (de ce atît de aproape, nu ştiu) două biserici lipoveneşti. O a treia se vede de pe faleză, deasupra Pieţei Vechi. O biserică trinavată bulgărească, precedată de un turn cu ceas care, din pricina lărgirii străzii, a ajuns în mijlocul trotuarului acum, infirmă stricteţea cu care gîndim azi planimetria bisericii ortodoxe: atît ea, cît şi biserica grecească, sînt nave simple, ca şi, oleacă mai sus, biserica catolică de pe strada Traian. Geamia se vede de pe faleză, sinagoga, la fel de neoclasică - nu. Aceasta din urmă a scăpat demolărilor şi "îndreptării" străzii Babadag, cu mai puţină curte proprie însă. A