Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frăţia geamurilor fumurii

Publicat in Dilema Veche, luni 2 iunie 2003 ·

în ceasurile ei de zăbavă Dacă într-o zi un om nu ar avea nimic de făcut şi mult de pierdut, mă refer aici la timp, fireşte, şi s-ar hotărî să privească la ceilalţi, pe care nişte ore privilegiate şi libere i-ar închide în ele şi i-ar purta pe sus cam pe unde şi cum ar vrea ei, i-aş recomanda o privire foarte superficială asupra fenomenului. Ca extra-măsură de precauţie împotriva prejudecăţilor sau invidiilor de orice fel. Ar vedea cu această ocazie şi nişte oameni, tineri, îmbrăcaţi în general business, care îşi petrec 12 ore din zi în spatele unor geamuri care reflectă lumina sau unor draperii de 50 de dolari metrul şi, în faţa calculatoarelor, respiră aer condiţionat, se hidratează cu apă La Fîntîna, rece ca gheaţa, ştiu două limbi străine şi răspund la telefon cu prenumele, numele şi "bună ziua". Au ajuns acolo pentru că au răspuns la un anunţ şmecher de vreun sfert de pagină, dat la ziar de vreo multinaţională, în engleză sau franceză. Sau treaba lor cum. Sunt plătiţi cu peste cinci sute de Euro pe lună, la care omul obişnuit priveşte cu invidie şi îşi ia la şuturi norocul. Ar trebui să stea în cutiile fumurii 8 ore pe zi. De multe ori stau 12. Văzîndu-i pe ei, omul nostru s-ar mira nespus. Cum de se afă în libertate şi cum îndatoririle, termenele-limită, problemele neaşteptate, training-urile, i-au lăsat să treacă pe lîngă ele? Să nu exagerăm. Pînă şi ei au timp liber. Ar vedea-o pe Roxana, de exemplu. Drăguţică foc, înaltă, cu păr blond şi şuviţe şi mai blonde inspiră cochetărie. Are un lup alsacian pe care îl cheamă Dumi. Îi place, atunci cînd are timp, să-şi plimbe cîinele. Îi mai place să cumpere chilipiruri, da, da, la funcţia ei. PR Manager. Second-hand-ul nu-i este străin. Se vopseşte acasă. Are o prietenă talentată la asta. Nu mănîncă la restaurant decît atunci cînd e neapărat nevoie. Ştirile care plutesc discret şi insinuant prin firmă spun că e

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°