"Găseşte-ţi un loc unde te poţi aşeza sau întinde comod, fără interferenţe din exterior." S-a făcut. "Respiră încet şi regulat." Hmm... OK. "Închide ochii (dacă poţi să faci asta fără să adormi)." I-am închis (şi mi-a plăcut paranteza grijulie cu "fără să adormi": creatorul exerciţiului mă vede, probabil, ca pe-un tînăr profesionist - foarte ocupat, foarte solicitat, foarte eficient - care la capătul unei zile istovitoare, dar pline de succese, se reculege în compania manualului Instant Brainpower, ale cărui exerciţii îl vor ajuta să devină încă şi mai eficient: e plăcut să fii văzut aşa.) "Vizualizează-ţi corpul." L-am vizualizat. E corpul unui critic de film şi jurnalist român în vîrstă de 25 de ani. "Opreşte-te la piele, gîndindu-te la interfaţa dintre corpul tău şi lume." Pe moment interfaţa e OK: corpul meu (nici vreo altă parte a mea, de altfel) nu are pretenţii necuviincioase de la lume, iar lumea îl tolerează, îi oferă spaţiu, contacte şi contracte. Fără ultimele două chestii n-aş putea trăi: sînt un free-lancer . Îmi place cum sună treaba asta, în special partea cu "free" - îmi aminteşte din ce generaţie fac parte: a celor care s-au format
sau măcar s-au apucat de treabă după 1989. Partea cu formarea a însemnat, în cazul unora dintre noi, şi nişte ani de facultate. Alţii au preferat să folosească altfel acei ani: sărind direct la treabă (apăruseră profesii tinere, numai bune pentru ei), urcînd pînă la o poziţie confortabilă aici sau acomodîndu-se în altă parte. "Apoi coboară gradat către picioare." Picioarele m-au dus prin alte ţări, dar m-au adus înapoi. Sînt unul dintre tinerii (nici mai buni, nici mai răi decît ceilalţi) care au ales să rămînă în România. Unii dintre noi (poate cei mai buni, sau poate nu) s-au întors (au rămas) aici pentru că au (aveau) gînduri mari: reconstrucţie, renaştere, revitalizare etc. Dar cei mai mulţi dintre noi nu c
