Se întîmplă să întîlneşti o expresie - cuvînt ori imagine -, de o simplitate esenţială, care te urmăreşte. Se întîmplă ca în jurul ei să se adune, din cînd în cînd, în jocul dialogurilor, al călătoriilor şi lecturilor, alte imagini şi expresii care schiţează nebuloasa unei teme. Pe urmă, ele se adună ceva mai coerent, chemate şi articulate de reperul întîlnit întîi. Nu te grăbeşti să le sistematizezi; aştepţi mai degrabă să se ordoneze singure, să ajungă ele singure la maturitatea unui subiect consistent; fiindcă ai senzaţia că te afli în faţa unui dat căruia rişti să-i ratezi amploarea dacă te apuci să îl gestionezi prea ofensiv. În consecinţă nu fac decît să notez aici cîteva elemente care s-au acumulat în jurul unei teme: privirea cu care se aţintesc reciproc contemplativul şi Cel contemplat, ceea ce A.K. Coomaraswamy numeşte "întîlnirea ochilor". Mulţumită unui prieten care a comentat din perspectivă Guénon teatrul shakesperean, am întîlnit cuvintele Ofeliei despre Hamlet: el e "the observed of all observers". Nu ştiu cum să traduc această foarte precisă expresie; ea ar putea fi redată prin ceva de felul: "cel aţintit de toţi cei ce ţintesc", "cel respectat de toţi cei ce respectă" o normă, "orientul tuturor celor ce se orientează". Hamlet e norma vie, norma întrupată într-o persoană - normă de la care regatul a fost abătut; el e "tiparul formei", "nădejdea (expectancy: aşteptarea, ceea ce privirea aşteaptă să zărească), roza mîndrului regat". Elogiul şi tînguirea Ofeliei se referă la el ca la "pivotul normei" s-ar putea spune, la ordonatorul posibil al unei lumi, la "polul" spre care toate privirile se îndreaptă ca spre un model al perfecţiunii: în acţiune, cuvînt şi gîndire ("o gîndire suverană", "that noble and most sovereign reason "). Or, deplîngînd aparenta frîngere a personajului - personaj cu o funcţiune de alură macrocosmică -, Ofelia se plînge to