După un prim număr cu tema "Montée au vent" (să-i zicem "Înălţarea la vînt"), un al doilea "Avoir vu le feu" ("A fi văzut focul") şi un al treilea numit "Géographie passionnelle", revista S.U.RR... a grupului suprarealist parizian este dedicată "transmutaţiei limbajului". Colaj de poeme (cel care deschide numărul, semnat de Ilmar Laaban, situează grupajul/grupul "au-dessus des pôles Est et Ouest"), jocuri suprarealiste, desene şi obiecte paradoxale, eseuri despre "revrăjirea limbajului" şi căutarea chinuitoare între cuvîntul singular şi "litera moartă" (Dominique Paul), despre "verbul gol ca o lamă tăioasă" (Marie-Dominique Massoni), sau despre cuvintele pierdute şi regăsite doar într-o anumită poezie ale lui Guy Girard, revista S.U.RR... este un minunat obiect grafic, cu un farmec retro şi o frenezie nestăpînită de invadare a actualităţii. "În faţa mizeriei care ne macină, noi trebuie să continuăm să afirmăm ceea ce încearcă să se articuleze", deschide Bertrand Schmitt tema, schiţînd, pe tonul manifestelor suprarealiste de odinioară, coordonatele unei "limbi reinventate", care ar trebui să redescopere rarele momente de poezie din lume. Nu întîmplător cele două voci pe care le decupează acesta în preambul, dintr-un dens şi variat grupaj suprarealist,
sînt cea a Alejandrei Pizarnik şi cea a lui Dan Stanciu. Poeta spaniolă cu nume rusesc, traducătoarea lui Breton, Éluard şi Soupault, aşezată de Cortázar printre acele "intercesoras" ("scurtcircuitatoarele") suprarealiste, alături de Janis Joplin, Karen Blixen, Clarice Lispector, Olga Orozco şi care s-a sinucis la 36 de ani şi Femeia desenată a lui Dan Stanciu ("Elle se lève et s'en va Les dessins sont tombés de son corps et brûlent cette page") se suprapun în conturarea unui continent suprarealist mereu actual şi mereu ascuns în falduri teoretice. Ce n-ar trebui ratat dacă vă cade în mînă această revistă (p
