(reportaj cvasi-monden) 16 iunie e ziua în care, altădată, elevii de generală mai aruncau un ochi spre coroniţă - dacă era cazul -, înainte de a o uita peste vară, pradă fastidioasei ofiliri a garoafelor prinse în cerc de sîrmă subţire. Azi, în şcoli nu se mai dau coroniţe. Pentru că i-ar traumatiza emoţional pe cei care n-ar lua. Responsabilii şcolii au scos coroniţa din decor, ca pe un semn reacţionar al vremurilor în care miniştrii de azi erau doar profesori buni şi nu aveau idei reformatoare. Acum nu mai sînt, dar au. În dimineaţa acestui 16 iunie, aşteptînd să dispară aburii ceaiului, am pasat lejer ideea că N. I., prozator optzecist ajuns ziarist la cronici răutăcioase, n-ar putea fi dat în judecată pentru că se ascunde, evident, după pamflet. De ziua reginei nu se cade să-ţi amărăşti sufletul cu banalităţi. Nu ştiu cum a trecut miezul zilei şi cum a curs ea spre seară, pînă cînd... Pe esplanada din faţa Clubului Diplomaţilor, într-un colţ de Herăstrău, ambasada Marii Britanii şi British Council au organizat o sobră şi elegantă recepţie. În cinci colţuri ale perimetrului, mese albe umbrite îşi poartă paharele şi bine-alesul inventar de băuturi; cea mai mare trecere o au vinul alb şi sucul de grapefruit. Verdele peluzei străluceşte într-o notă stranie la ora apusului, sub pantofii domnilor şi perfect întinsă la picioarele doamnelor în rochii de gală. Ce doamne! Pe majoritatea buzelor, rujul este bine întins, cît să deschidă zîmbete chic. Englezoaicele, mi se pare, par a fi optat pentru nuanţe de café au lait şi bej; româncele preferă variaţii pe teme albăstrii şi, din loc în loc, cîteva piese în negru. Văd şi un roşu - dar trec repede cu privirea. Ah, dar nu! Mai văd unul - peste care nu pot trece repede. Nu culoarea dă conturul, să ne înţelegem. Culoarea e în afară; forma e în interior. Şi costumele bărbăteşti cad bine, cravatele ţintind solul de la un d