Vineri 30 mai a fost deschisa la Muzeul Literaturii Romane o expozitie Nichita Stanescu ce cuprinde fotografii, pagini redactate de poet si volumele cele mai importante. Profesorul Matei Calinescu, coleg de generatie cu Nichita Stanescu, a evocat perioada de tinerete a poetului. Totodata, a afirmat ca nu crede in ideea de generatie pentru ca ceea ce conteaza in timp/ ceea ce ramine este individualitatea.
Un alt moment important a fost reprezentat de lansarea unui CD multimedia despre Nichita si opera sa de catre Societatea culturala Noesis. Din cite s-a spus, acesta va fi completat cu un alt CD pe data de 13 decembrie cand se va incheia si expozitia de care aminteam mai sus.
CD-ul este ingrijit de Alexandru Condeescu si cuprinde cinci mari sectiuni. Prima este cea de Opere (Poezii nepublicate in volum, Sensul iubirii, O viziune a sentimentor, Necuvintele, Belgradul in cinci prieteni, Poezii inedite etc.); trebuie amintita si prefata – un lung eseu – semnata de catre Alexandru Condeescu.
Sectiunea Video contine un interviu realizat in Iugoslavia in 1982, filmul animat Tocirea dupa opera omonima si alte trei inregistrari cu opiniile critice exprimate de catre Nicolae Manolescu, Nicolae Breban si Alexandru Condeescu.
Apoi, tot pe CD a fost pusa o impresionanta galerie foto ale carei imagini sunt clasificate in: Nichita, Cu prieteni, Interviuri/ premii, Copilaria, Familia, Manuscrise, Desene si Coperti de
volume.
Un alt punct de interes al cd-ului, revenind la text, este selectia de opinii critice semnate de nume importante, nu neaparat ca voci critice, precum Marin Sorescu, Stefan Aug. Doinas sau Edgar Papu. Textele pot fi citite cu programul Microsoft Reader care se gaseste pe CD, pentru cei care nu il au deja instalat.
Plasate separat, intr-un meniu independent, inregistrarile audio cu vocea lui Nichita cuprind