In patru zile, atat Senatul, cat si Camera Deputatilor au reusit performanta, unica in aceasta legislatura, de a adopta in unanimitate Legea privind modificarea Legii invatamantului. Timpul era, si In patru zile, atat Senatul, cat si Camera Deputatilor au reusit performanta, unica in aceasta legislatura, de a adopta in unanimitate Legea privind modificarea Legii invatamantului. Timpul era, si este, inca, factorul decisiv al acestei miscari. Mai intai, pentru ca, neaprobata pana la 15 iunie, legea nu ar mai fi permis aplicarea noilor reglementari o data cu inceperea anului scolar 2003-2004. Apoi, pentru ca tergiversarea introducerii masurilor de compatibilizare si, mai ales, de insusire a directiilor stabilite in cadrul Conferintelor Ministrilor Educatiei din Europa ne-ar fi lasat definitiv in afara "planului strategic al dezvoltarii educatiei in Europa comuna, pana in 2010" (plan adoptat de catre Consiliul Europei la Lisabona, in 2000, si ratificat la Barcelona, in 2002). Sa nu mai spunem ca neadoptarea acestor modificari ar fi putut duce la redeschiderea capitolului de negocieri pentru Educatie din cadrul Planului de Aderare a Romaniei la UE. Iata, asadar, ca marirea duratei invatamantului obligatoriu de la 8 ani la 10 ani, ca si restructurarea curricumului national pe principiile europene, cu toate consecintele ce decurg din acest demers, apar acum, nu pentru ca asa ar fi dorit doamna ministru, ci pentru ca nu se mai putea altfel. Despre cele mai spectaculoase modificari s-a scris deja si opinia publica s-a familiarizat cu ele: invatamantul obligatoriu incepe la 6 ani (cu posibilitatea ca, daca parintii o cer, scolarizarea sa poata incepe si la 7 ani) si dureaza 10 ani, examenul de capacitate dispare, iar bacalaureatul devine optional, fiind necesar numai acelora care vor sa-si continue studiile in invatamantul superior, trecerea din clasa a VIII-a in clasa a IX-