Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romanii mai au de asteptat pana sa afle cat de periculos este telefonul mobil la care vorbesc

Publicat in Adevarul, marți 3 iunie 2003 ·

* Cei mai multi dintre comerciantii de telefoane mobile nu pot oferi informatii despre nivelul radiatiilor emise de acestea * Multe dintre telefoanele mobile aflate pe piata nu au afisate nici macar caracteristicile tehnice In urma cu mai bine de o luna si jumatate, romanii au rasuflat usurati, convinsi fiind ca Ordinul 125 al ministrului Comunicatiilor pentru adoptarea unor masuri privind importul sau comercializarea telefoanelor mobile va face oaresce ordine pe piata de profil. Cu toate acestea, va mai trece ceva timp pana cand vom afla cat de periculos este vorbitul la telefon, deoarece la aceasta data cei mai multi dintre comercianti nu numai ca nu respecta legislatia, dar nici macar nu stiu care este nivelul radiatiilor emanate de produsele pe care le vand. Potrivit ordinului amintit, agentii economici care importa sau vand telefoane mobile sunt obligati sa afiseze pentru fiecare aparat in parte caracteristicile tehnice, dar si instructiunile de utilizare, redactate in limba romana. Elementul de noutate vizeaza afisarea valorii radiatiilor absorbite de corpul uman in timpul folosirii telefonului (SAR), care trebuie sa fie de maximum 2Watt/kg, aparatele care depasesc aceasta limita fiind interzise in Romania. Totodata, este obligatorie explicarea notiunii SAR- cantitatea de energie corespunzatoare undei de radiofrecventa absorbita de corpul uman in timpul folosirii telefonului mobil, termen strain pentru multi dintre vanzatorii de astfel de produse. Inspectoratul pentru Comunicatii nu face controale pentru ca "nu are formularele necesare" Un periplu al reporterilor Adevarului prin magazinele de profil a scos la iveala faptul ca in marile centre se respecta intr-o oarecare masura legea, insa numai pentru anumite telefoane, pentru care, potrivit spuselor vanzatorilor, producatorul a calculat valoarea radiatiilor. Pentru cei mai multi dintre vanzatori, notiunea de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 24 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Raluca Turcan, PNL: Impozitarea progresivă – o CAPCANĂ pentru voturi, o iluzie cu ambalaj social

Gandul acum o ora
Impozitarea progresivă este o taxă „pe ambiţie”, nu o soluţie economică, afirmă deputatul liberal Raluca Turcan, după ce luni, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat de la tribuna Parlame

Măsurile fiscale nu arată bine, vor duce la recesiune, crede Daniel Zamfir (PSD)

Mediafax acum 2 ore
„Rămânem în coaliția de guvernare, n-am intrat la guvernare ca să ieșim”, mai afirmă senatorul. Daniel Zamfir critică măsurile fiscale adoptate de Guvern: „Măsurile fiscale nu arată bine (…), nu credem foarte tare în efectul pe care îl vor avea aces

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum o ora
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Ateliere de teatru la Școala de vară de la Lucăceni

Buletin de Carei acum o ora
• publicat la: 15 iulie 2025

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°