Mai e nevoie să explic de ce Dilema dedică un număr integrării României în Uniunea Europeană în 2007? Cînd acest an "fatal", două-mii-şapte, apare zilnic în toate ziarele şi e rostit seducător de toate drăguţele noastre prezentatoare de telejurnale? Cînd toate partidele - am zis bine, toate - sînt de acord cu acest obiectiv şi 70-80% din cetăţeni îl susţin? Cînd "Europa e cu ochii pe noi" şi chiar ne dă o grămadă de bani (în 2004, 1 miliard de euro!) ca fonduri de pre-aderare? Cred că mai e nevoie. Tocmai de-aia. Ţinta propusă de Guvernul român îşi are logica ei: pentru a adera în 2007, trebuie să terminăm negocierile în 2004, căci la 30 octombrie 2004 actuala Comisie Europeană îşi încheie mandatul. Dacă nu "sîntem gata", va trebui să reluăm discuţiile cu noua Comisie (care va reprezenta 25 de state membre, în loc de 15) şi lucrurile se vor complica. În plus, 2006 este ultimul an al actualului exerciţiu bugetar al Uniunii, aşa încît trebuie să ne facem lecţiile la timp pentru a putea fi incluşi în următorul exerciţiu bugetar, 2007-2013. Or, la români, termenele-limită sînt generatoare de panică: nu ştiu dacă la mijloc va fi fiind fatalismul mioritic, dar ajungem toţi să spunem că "Guvernul nu face nimic" şi că riscăm, Doamne fereşte, să rămînem "fără coledzi" european, deşi Tratatul de la Nisa precizează pînă şi numărul de locuri rezervat României în Parlamentul de la Strasbourg. Guvernul are multe responsabilităţi, evident (şi nu reuşeşte întotdeauna să se achite de ele), dar societatea în ansamblu , dacă vrea să se ia în serios, nu e nici ea scutită de eforturi: dacă nu le face sau dacă nu le înţelege se va trezi în UE aşteptînd să curgă lapte şi miere dinspre Bruxelles, cînd în realitate de acolo nu vin decît îndemnuri la muncă şi responsabilitate. Aşa încît, deşi negocierile de aderare cad în sarcina Guvernului, "noi, ceilalţi" avem datoria (măcar)

să