Artă pentru artă Cine era mic cu peste 15 ani în urmă nu putea decît să se uite cu invidie la colecţiile celor mari, să-şi îndese dintr-o dată pe gură două gume dulci, cu vagă aromă de piersici şi să-şi numere precum bietul Tom Sawyer mica, unica dar absolut minunata avere: suuuuuu'prizele Turbo! Acest pitak era totuşi printre nu foarte mulţii vînători de piei de produse "made in..." care ajungeau să guste din carnea vînatului şi printre cei mai inteligenţi dintre ei. Poate din pură întîmplare, nici un copil n-a fost văzut ducînd după sine un teanc de ambalaje, toate la fel, pe care scria Turbo, ci maşini colorate, diferite, clasificate după marcă sau numărul surprizei. Adulţii în schimb găseau plăcere, şi pentru asta aveau şi resurse, în a pune unele lîngă altele cutii de ţigări, învelişuri metalice de trabucuri, sticle de răcoritoare şi cutii de bere, gîndiţi-vă la orice ambalaj de astăzi, de pe piaţă, nu vă daţi în lături nici de la cutiile de margarină, în vremea aceea nimeni nu s-ar fi dat în lături de la o cutie de plastic de margarină. Din ele apăreau adesea figuri şi forme minunate, precum Roboţelul Rothmans şi Cetatea Haineken. Cum făceau rost de ambalaje este mai puţin important. Existau feluri şi feluri, sau feluri şi chipuri. Cu mulţi ani în urmă, de pildă, nişte marinari, să le zicem americani, beau Coca-Cola la 330 de ml într-o cofetărie de la mare, pe care, lucru de înţeles, nu o cumpăraseră de acolo şi mîncau nişte prăjituri autohtone. Au terminat de mîncat şi de băut, s-au ridicat de la masă şi, cu toate privirile aţintite asupra lor, au ieşit pe uşă. Cîteva secunde oamenii au rămas nemişcaţi şi în cofetărie a domnit o linişte insuportabilă. Cînd marinarii s-au îndepărtat suficient de mult, liniştea s-a rupt brusc şi toţi ca unul s-au năpustit spre masa unde se aflau trofeele. Istoria nu a consemnat numele cîştigătorului.

Puneţi ambalaje