o lectură filosofică a fotografiei Cînd am văzut pentru prima dată fotografiile lui Răzvan Ion într-o revistă electronică (www.electra.tk), am fost foarte impresionată mai ales de culoarea lor. Erau cu adevărat spectaculoase. Am început să caut mai multe lucrări ale acestui artist şi am descoperit că are o arhivă on line (www.razvanion.com) şi că este editorul revistei Artphoto, dedicată fotografiei contemporane. Recent, am luat parte la vernisajul noii sale expoziţii, Hidden Identities, la galeria s.p.a.c.e., unde am avut şansa să discutăm despre background-ul teoric al acestui artist, foarte solid, după intuiţiile mele. Am înţeles că lecturile pe care le acordasem acestor lucrări fuseseră în mare parte lecturi justificate: aveam referinţe comune. E drept că mi s-a părut curios că astăzi, în era post-identităţii, Răzvan Ion mai îndrăzneşte să vină cu un discurs despre identitate şi încă despre una ascunsă. Dar tocmai despre această ruptură este vorba, din cîte am înţeles. Andreas Müller-Pohle, una dintre cele mai mari autorităţi în teoria fotografiei de astăzi, scria despre fotografie cum că ar fi foto-grafie, adică scriere cu fotoni. Cum nu se poate mai potrivit pentru un slogan lansat de Jacques Derrida, unul ce a ajuns să caracterizeze întregul discurs contemporan şi nu doar discursurile regionale: "il n'y a pas de hors-texte!". Şi, într-adevăr, ne îndoim că ar mai fi altceva pe lume decît text, după cît de mult (şi de susţinut!) se vorbeşte despre interpretare, despre sens, despre semn etc. Nu numai discursul asupra identităţii este text, aşadar, ci identitatea însăşi. La nivel textual, aşa cum crede Richard Rorty şi aşa cum sînt de acord cei mai mulţi teoreticieni postmoderni, ceva precum "sinele esenţial" nu există. De la Freud încoace, am început să admitem că, în loc să căutăm acea "esenţă" de care e preocupată întreaga istorie a filosofiei occident