Nu mult după începutul veacului al douăzecilea, Lawrence Ferlinghetti îşi croia drum printr-un cîmp semănat cu leşuri, tot spunînd "nu, nu" şi încercînd să doboare cu bastonul afişele mari cu chipurile lui Hitler şi Stalin. Din fericire, a dat din întimplare peste un frate întru ale vagabondajului, mai mare decît Marx, Lenin, Stalin sau Hitler, ba chiar decît Hristos sau Buddha. Era un hoinar pe nume Charlie Chaplin, care nu se temea să le rîdă în faţă tiranilor şi care nu se ruşina de slujba lui de măturător de stradă în Oraşul Luminilor. Chaplin i-a dat lui Ferlinghetti o sabie de rîsete şi harul de a fi o oglinda umblătoare pe strada necunoscută. Şi de atunci încolo, tot ce a făcut Ferlinghetti a constituit o palmă pe obrazul acestui veac ce şi-a grăbit propria-i pieire Iar acum veacul al douăzecilea e mort Vrăjitoarea cea rea moartă e şi ea Şi tot ce-a rămas în urma lor este un crîmpei de rîs şi iubire Şi iată cîte ceva din ce-a făcut Ferlinghetti: A fost o oglindă umblătoare pe o stradă necunoscută, poet, pictor, un om fericit A iubit Parisul tinereţii sale, al artiştilor şi buchiniştilor Şi a transformat cartierul din San Francisco în care locuia În Parisul tinereţilor sale Şi s-a dus aţă în faţa veacului de-al douăzecilea şi i-a strigat Cu voce mare: "Citeşte şi tu altceva, prostule şi zănaticule!", pentru că lumea Era plină de criminali care stăteau la rînd ca să ucidă pe cineva pentru ideile pe care Le luaseră din cărţile cele rele Şi şi-a transformat poemele despre prietenii săi tragici, iubitori şi chaplineşti în Cărţi pe care tinerii veacului al douăzecilea le-au citit şi au purces să Demoleze veacul al douăzecilea Şi Charlie Chaplin şi Edith Piaf erau clienţi fideli la City Lights Făcîndu-i pe toţi să rîdă şi să plîngă Pînă cînd rîsul şi iubirea au devenit mai vînjoase şi străzile şi-au schimbat numele De la cele ale politicienilor şi ignoranţil