Daca navele se construiesc pe santierele romanesti, statul va plati 25 la suta din costul navei Guvernul va aduce unele modificari la Ordonanta de Urgenta 116/1999, privind regimul special maritim, in sensul acordarii unor facilitati fara precedent pentru constructia de nave. "Vrem in acest fel sa-i ajutam pe constructorii de nave, in scopul de a reface flota", ne-a declarat Ion Jercan, director general la Directia Generala a Transporturilor Maritime pe Dunare si Cai Navigabile din Ministerul Transporturilor. Potrivit modificarilor, intreprinzatorii vor putea beneficia de facilitati atat pentru constructia in tara de nave maritime si fluviale, barje, cat si pentru achizitionarea de nave din import. Armatorii vor fi scutiti de plata taxelor vamale la importurile de aparatura pentru utilarea navelor si nu vor mai trebui sa plateasca accizele la combustibil. Cea mai importanta facilitate este ca armatorii care vor lua credite pentru constructia de nave maritime, fluviale, barje, remorchere vor putea beneficia de garantia guvernului pentru 25 la suta din creditul solicitat de armator la o banca. In plus, daca navele se vor construi in santierele romanesti, statul va plati 25 la suta din costul de productie a navei. La ora actuala, santierele romanesti, desi privatizate, nu sunt competitive, fiind mai ieftin sa construiesti o nava in China decat in tara si, de aceea, guvernul doreste sa incurajeze constructia de nave in Romania. "Toate santierele romanesti de constructie de nave s-au privatizat. Daca n-ai scos peste 1,2 dolari/kg construit, nu esti rentabil, pentru ca in China se construiesc nave cu 0,82 dolari pe kg corp de nava construit. La Constanta se construieste cu 1,60 dolari/kg construit, la Galati - 1,40", ne-a declarat Ion Jercan. Totodata, profitul reinvestit in constructii de nave nu va fi impozitat. Nici pentru navele second hand importate nu se vor plati ta