După ce declaraţiile de avere au devenit publice s-a aflat că, de fapt, demnitarii sînt mai săraci decît se crezuse. Sau cel puţin aşa vor să pară. În vîltoarea disputelor a apărut o temă adiacentă: e rău sau e bine să fii bogat? Din fericire, vremea revoluţiei sociale a trecut, bogat nu mai este egal cu exploatator, cel puţin în dezbaterea publică. S-a auzit în aceste zile o frază care riscă să devină un truism obsesiv: nu e rău să fii bogat, dacă ţi-ai făcut averea cinstit. Şi nimeni nu pare a spune altfel: bogaţii cinstiţi sînt oameni de treabă. Din păcate, această concluzie nu rezolvă nimic pentru că nu spune nimic. Ce înseamnă de fapt a face avere în mod cinstit? S-a încercat şi un răspuns: prin muncă. Cine munceşte şi se îmbogăţeşte este OK. Dar nici acest raţionament nu rezolvă mare lucru. Orice om bogat va spune că a muncit de s-a spetit. În definitiv, şi coruperea sistemului şi "munca" pentru construirea şi întreţinerea relaţiilor, într-o lume în permanentă mişcare, pot epuiza un om obişnuit cu structura fixă a aparatului comunist. Aşa că am revenit la întrebarea iniţială: cum se poate stabili, în România de azi, cine a făcut avere în mod cinstit? Ce criterii luăm în considerare? Cei mai mulţi se gîndesc la modelul "american dream": omul începe cu o investiţie mică, are multă voinţă şi poftă să facă ceva, munceşte de dimineaţă devreme pînă noaptea tîrziu, ştie să se folosească de ocaziile ivite (ceea ce seamănă cu norocul) şi creează locuri de muncă. Eventual face şi opere de caritate. Numai că varianta românească a acestui vis se întîlneşte mai rar. Şi, de fapt, descrierea nu ne spune nimic despre felul în care omul şi-a făcut averea. Putea foarte bine să muncească zi lumină, să corupă, să fie corupt şi să facă operă de caritatate. De unde şi înţelepciunea transmisă din gură-n gură: nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari. S-a ajuns iar în