şi sosirea, deopotrivă Am practicat eu însumi cîte ceva dintre cele enumerate în săptămînile anterioare, privind orientarea bisericilor mai cu seamă. Angrenarea vizuală a naosului proiectului nostru pentru catedrala patriarhală într-un promontoriu de piatră (acolo, un soclu conţinînd partea de arhivă muzeală şi capela funerară a criptei patriarhale subterane) dorea să amintească de asemenea de parabola mateină potrivit căreia Iisus a lăudat stînca pe care se zideşte casa rezistentă la intemperii (Matei 7: 24-27) şi pe care, de asemenea, s-a fost zidită biserica lui Iisus (Matei 16:18). "Promontoriul" pe care şedea altarul era scris cu text biblic, ca întreg soclul bisericii, arătînd astfel că biserica (în sens edificat) se întemeiază (la propriu şi vizibil) pe Cartea Sfîntă. Într-un sens şi mai propriu, pentru un proiect de capelă a marinarilor cu hramul Sf. Maria (15 august), pe care trebuia să o fi ridicat pe faleza portului Tulcea, am imaginat - în sensul cel mai propriu pe care îl poate permite arhitectura, o artă în definitiv nereferenţială - o corabie. Altarul navei sacre se afla, încă în apă, angrenat în chiar pămîntul portului, îndreptat spre răsărit. Chiar în interiorul spaţiului creştin apar însă diferenţe. Există orientarea cardinală şi există orientarea simbolică, de-a lungul "axei calitative a spaţiului" (C. Norberg Schulz) care este verticala. Iisus Pantokrator domină spaţiul naosului de la "capătul" acestei axe, al acestei traiectorii ascendente, pe care o descriu cupola sau turla. Ne amintim despre iluzia axei fixe şi a unei destinaţii cosmice imuabile pe care, în mod paradoxal, tocmai oscilaţia o indică, a Pendulului lui Foucault, astfel descris în romanul omonim al lui Umberto Eco. Despre axa aceasta însă, aşa cum o închipuie arhitectural spaţiul ortodox, Lucian Blaga avea însă

o opinie diferită. El credea că în curbura cupolei, care o