Cu noutatea in premiera a unei conduceri formate dintr-un tinar regizor si un tinar critic (Tudor Giurgiu si Mihai Chirilov), alaturi de care se afla un „program coordinator“ calificat din Occident (Rik Vermeulen din Olanda); ajungind, prompt, cu un plus de definitie, la editia a doua, desfasurata intre 23 si 31 mai crt.; mai ramine doar ca Transilvania International Film Festival – TIFF sa se intruneasca anul viitor a treia oara cu acelasi spor la Cluj-Napoca, spre a debuta integral prima manifestare filmica de gen profesionista si autonoma din Romania.
De fapt, ar mai fi o conditie a fondarii acestui debut: sa-l meritam, asimilindu-i intre timp cistigurile si semnalele. Sa-l merite mai intii generatia tinerilor cineasti, care deocamdata ezita a se numi ca atare, cind nu se derobeaza de la a fi ce este, cum face – nu fara motivatii – eminentul Cristian Mungiu, intr-un interviu altminteri excelent din revista 22: „...putem vorbi de o noua generatie, de un grup de regizori care pot schimba fata cinematografiei romanesti?, intreaba reporterul (Marius Chivu). – De generatie, nu! Abordarile sint prea diferite si nu exista un program. Dar exista un grup de tineri care…“, raspunde autorul Occident-ului (22 din 6-12 mai crt.). Spre deosebire de „grupul de tineri care…“ nu are un Program, TIFF are unul, iar tripticul ritmic in care l-am inclus mai sus – conditionind consacrarea debutului sau de a treia editie – ar fi primul semnal programatic pentru congenerii de care nimeni din sistem nici nu-si pune problema a se ocupa ori macar a-i discuta astfel, altfel decit demagogic, in sensul de a le inlesni debutul efectiv in cinema, prin parcursul de la primul la al treilea ópus. Festivalul Transilvania s-a nascut, chiar daca nu deliberat, din nevoia de a compensa aceasta lacuna fatala, in care si-au gasit sfirsitul cvasitotalitatea candidatilor la debut de dupa 1989,
