Noua elita politica a zis nu. Romania trebuia sa îsi ofere o Constitutie, sa faca alegeri pentru Parlament, ca sa aiba cine vota legi. Ii trebuia si presedinte din randurile poporului, nefericit "de 45 de ani de dictatura a proletariatului".
Toate astea în timp scurt. Alegerile au fost asadar comasate, în mai 1990, si septembrie 1992. A rezultat o clasa politica anemica si lacoma, pritocita în graba. Ea are constiinta puternica a slabiciunii si imposturii ei si se teme ca locul ei nu e acolo unde se afla. E necalificata, cu destui neaveniti strecurati pe listele partidelor, sub pulpana cate unui prezidentiabil improvizat.
Este si motivul pentru care este atat de conservatoare. Doreste sa nu schimbe nimic din ce a generat-o. O competitie reala ar scoate-o din joc. Fiecare parlamentar, ministru, prefect îsi datoreaza cariera acestui sistem. Partidele sunt la cheremul unui candidat pentru Cotroceni. Nici nu mai trebuie sa ai un partid, daca ai un candidat. Partidele s-au atrofiat, în loc sa se anime si dezvolte.
Electoratul, dupa un intermezzo cam scurt, s-a înstrainat. Nu întamplator sistemul "candidatului" a generat coruptie si stagnare. Perdantul numarul unu în 1990, 1996, în 2000 a fost alegatorul. El este victima inocenta a acestei mistificari asa-zis democratice. Vreme de patru ani nimeni nu se mai intereseaza de fericirile si nefericirile lui. Dupa mai multe comedii electorale, a înteles ca exista si un sens tragic al gestului oarecum automat de a vota la patru ani pe cineva.
Presiunea opiniei publice a crescut si acum suntem tinta unei campanii prin care politicienii vor sa ne convinga ca, de data asta, gata, ceva se schimba. Si în 1996 am auzit asemenea ademeniri. Cum au ajuns la putere, însa, "reprezentantii societatii civile" au uitat de promisiuni. In 2000 s-a votat tot pe liste si tot comasat. Jocul a fost acelasi: cine a avut un c
