Ne-am cunoscut, Dinu Flamand, la Editura Enciclopedica, la inceputul anilor '70. Ai venit din Centrala Cartii. De fapt, inainte sosise Mihai Sora (pedepsit, ca si directorul Editurii pentru Literatura, Ion Baiesu, pentru antologia de poezie interbelica alcatuita de N. Manolescu). Pe urma au mai venit Gheorghe Pienescu si Nicolae Gheran, specialisti ai editiilor critice - Arghezi si, repectiv, Rebreanu. Erau restructurari, schimbari undeva "sus", la putin timp dupa faimoasele teze din iulie. Astazi intelegem mai bine, nu doar din cauza distantei, ci si pentru ca ne-a trebuit timp ca sa descoperim (tineri abulici ce eram, cel putin in ceea ce ma priveste) cum functionau institutiile acelea. Ce se intamplase, de fapt, atunci cu tine?
Abulic eram si eu, iar de inteles cum functionau acele institutii ermetice nici astazi nu cred sa fi progresat. Pe mine ma pedepsisera nu doar pentru incompatibilitate ideologica, dar si fiindca depistasera o oarecare insolenta, o lipsa de recunostinta! Cum eram stagiar, nu puteau sa ma dea afara la doar cateva luni dupa ce ma angajasera. M-au trimis, deci, la facut "fise" la o editura considerata cam pe la coada plutonului in mandra pleiada de edituri ale Romaniei. Daca insa bine iti amintesti, nici fise n-am facut pentru viitorul Dictionar enciclopedic si nici altceva, de fapt.
La Enciclopedica nu mi s-a spus niciodata ce trebuia sa lucrez, poate si fiindca eram un caz incredibil. Veneam, nu-i asa, de la Centrala, paream un individ imprevizibil, destabilizator, doar ratasem in mod inexplicabil un viitor de inalt functionar culturnic. Cred ca nu se stia prea bine daca eram naiv, idiot, sau un siret arivist care isi mascheaza bine jocul. Imi trebuisera deja cateva luni bune, dupa ce fusesem singurul din promotia mea de la Cluj repartizat la Bucuresti, sa inteleg ca Centrala Cartii era antecamera cenzurii din Romania. O ofic
