"Dar cine nu stie ca regimul comunist - înca de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si apoi, masiv, sub cel ceausist - n-a avut mai nimic comun cu doctrina socialista genuina si nici cu stanga traditionala social-democrata...", scrie Z. Ornea(1), regretatul si remarcabilul istoric al culturii romanesti din ultimele doua secole. Desi la prima vedere s-ar parea ca avem de-a face aici cu o negare globala a legitimitatii marxiste a regimului comunist din Romania - ceea ce ar deschide o alta lunga si pasionanta discutie -, întelegem din contextul articolului ca ea vizeaza numai ultima parte a domniei lui Dej si, în întregime, perioada ceausista.
Oricum, cu "stanga traditionala social-democrata", regimul comunist autohton n-a avut pe toata durata lui nici o legatura. Vorbim, se întelege, de implicatii programatice si practice (de practica politica propriu-zisa), de oameni, de influente etc., deci despre relatii interne, nu de relatii diplomatice între PCR si astfel de partide din Occident. Mai mult, reprezentantii autentici ai social-democratiei romanesti au fost închisi îndata dupa 1948, alaturi de membrii celorlalte partide democratice.
Procedura n-a fost una originala, ea a fost teoretizata si practicata de Lenin în raporturile Partidului Comunist ("bolsevic") cu social-democratia (Bund-ul) din Rusia, cu "mensevicii" etc. Asa se explica faptul ca în URSS, în Romania si în cele mai multe dintre tarile socialiste satelite nu s-a putut dezvolta o gandire de stanga necomunista: principiul functiona implacabil - "cine nu e cu noi nu poate fi decat împotriva noastra"(2).
Revenind la afirmatia initiala si întelegand prin "doctrina socialista genuina" marxismul însusi, neprelucrat, nedeformat de Lenin si de Stalin - desi el, marxismul, ne-a fost "servit" în aceasta formula "îmbogatita" -, ar însemna sa admitem prin excludere ca, înainte de sciziunea cu M
