Ultima „inventie“ in materie de politica reala este, printre oamenii politici ai momentului, tema „politicii la firul ierbii“. Cu alte cuvinte, politica trece, in mod necesar, alaturi de oameni, printre ei. La Consiliul National de Coordonare al Partidului Democrat, sloganul respectiv a fost auzit mai mult decit o data. Ceea ce e interesant in modul cum isi construieste opozitia sansele in alegeri nu este atit strategia aleasa (rezumata, in mare, de Traian Basescu prin sintagma „candidati intii la primarie ca sa fiti apoi pe liste“), cit lipsa cronica de inspiratie de care sufera nu numai PD-ul, ci si PNL-ul, ca celalalt partid de opozitie important. Imaginea lui Ion Iliescu, multiplicata in sute de mii de afise purtind emblema „omului dintre noi“, la alegerile din 1992 – imagine care a cistigat alegerile, ce-i drept, spre deosebire de cealalta, celebra, cu Rolex-ul la mina, din 1996 – reprezinta, se pare, singura optiune de discurs pentru liderii, institutionalizati sau nu, ai Opozitiei.
Nu numai Traian Basescu a venit sa pledeze, in fata delegatilor la Consiliu, pentru un program politic care nu face altceva decit sa agite, pina acum in mod ineficient, aceleasi sloganuri si imagini. Discursul fostului presedinte al Partidului Democrat, Petre Roman, care s-a luptat de altfel pentru dreptul la cuvint cu un presedinte de sedinta – acelasi Traian Basescu – extrem de neprietenos, a reluat, la rindul sau, eternele teme batute si dezbatute: PSD, partidul „imbuibatilor“, coruptie, consens etc.
Exista insa o mare intrebare la care reuniunea democratilor nu a raspuns. Dincolo de reglarile de conturi si redesenarea aliantelor (Viorel Pana exclus din partid, Radu Berceanu recompensat pentru discretie si repus in drepturi ca vicepresedinte, Radu Vasile semiexclus prin neprezentare etc.), necunoscuta ramasa este strategia privitoare la alegeri. A critica parti