Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credite nerambursabile pentru conservarea habitatelor

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 iunie 2003 ·

Proiectele de conservare vor viza siturile protejate si cele ce urmeaza a fi protejate prin legislatia nationala * Finantarile vor acoperi 50% din costurile totale ale proiectelor, in cazuri exceptionale ajungand pana la 75% * Proiectele trebuie depuse pana la data de 30 septembrie a acestui an Organizatiile din Uniunea Europeana, cat si cele din tarile candidate la aderare, printre care se afla si Romania, vor fi beneficiarele proiectului lansat de catre Uniunea Europeana. Potrivit informatiilor oferite de catre centrul Euro Info Centre din cadrul Camerei de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, proiectul este finantat de catre Comisia Europeana si Directoratul General Mediu si este intitulat "LIFE Natura 2004".Scopul acestui program este de conservare a habitatelor naturale, precum si a faunei si florei salbatice de interes international. Totodata, aceste proiecte de conservare vor viza siturile care sunt deja protejate prin legislatia nationala, cat si siturile care urmeaza a fi protejate. In Romania vor fi finantate proiectele in care se regasesc obiectivele programului si acele proiecte care contribuie la crearea retelei de situri "Natura 2000" si a caror tinta sunt siturile de importanta internationala care gazduiesc un tip de habitat sau specii clasificate ca relevante in Conventia de la Berna sau in legislatia europeana si care necesita masuri de conservare specifice. Finantarea este nerambursabila si va acoperi pana la 50% din costurile totale eligibile ale proiectului, existand totodata posibilitatea ca, in cazuri exceptionale, aceasta sa fie de 75%. De aceste finantari vor beneficia proiectele ale caror bugete totale vor fi mai mari de 500.000 de euro. In acest sens, organizatiile care vor sa beneficieze de aceste finantari trebuie sa depuna proiectele pana la data de 30 septembrie 2003, durata recomandata a proiectelor fiind de 3-4 a

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump a refuzat provocarea lui Harris privind o dezbatere la CNN

News.ro acum 6 ore
Donald Trump a refuzat sâmbătă o nouă dezbatere cu vicepreşedintele Kamala Harris înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, la câteva ore după ce echipa de campanie a candidatei democrate a declarat că aceasta a acceptat o confruntare cu

Franţa are un nou guvern, după săptămâni de tergiversări. Cine face parte din cabinetul lui Michel Barnier

HotNews acum 6 ore
Noul guvern francez condus de premierul Michel Barnier a fost anunţat în cele din urmă sâmbătă seară, după săptămâni de tergiversări, cu un executiv format din 39 de miniştri a cărui primă sarcină va fi să adopte bugetul, scriu AFP și Agerpres. Jean

Rusia pregătește atacuri împotriva instalațiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, avertizează Kievul

Ziare.com acum 7 ore
Moscova se pregăteşte să efectueze lovituri asupra instalaţiilor nucleare ucrainene înainte de sosirea iernii, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei Andrii Sibiha, sâmbătă 21 septembrie. "Conform serviciilor de informaţii ucrainene, Kremlinul

„Nu participăm la astfel de summituri”. Rusia anunță că nu va lua parte la cea de-a doua conferință de pace privind Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind pacea în Ucraina, prevăzut de Kiev în luna noiembrie, după o primă conferință de pace desfășurată în iunie în Elveţia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmând c

Galaţi. Peste 3.600 de familii, afectate de inundaţii, au primit ajutorul financiar oferit de Guvern

Mediafax acum 11 ore
Peste 3.600 de familii afectate de inundaţii au primit ajutorul financiar oferit de Guvern. Este vorba despre familii din judeţul Galaţi. Statul a oferit câte 10.000 de lei pentru fiecare familie.

VIDEO Un bărbat a distrus o sculptură Ai Weiwei la deschiderea unei expoziţii de artă în Italia

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a distrus o sculptură a artistului şi activistului chinez Ai Weiwei, vineri, în timpul deschiderii expoziţiei sale la Palazzo Fava din oraşul italian Bologna, a declarat un purtător de cuvânt al expoziţiei, potrivit Reuters și News.ro. Ima

Handbal feminin: CSM Bucureşti, victorie în deplasare cu Podravka Koprivnica, în grupa A a Ligii Campionilor

News.ro acum 9 ore
Campioana CSM Bucureşti a învins sâmbătă, în deplasare, formaţia croată Podravka, scor 29-28 (14-10), în etapa a III-a din grupa A a Ligii Campionilor. Duelul pentru titlul de golgeter all-time al competiţiei continuă de la distanţă, între Jovanka R

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum 10 ore
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Ninsori abundente în Africa de Sud. În unele zone zăpada are doi metri şi drumurile sunt blocate

Mediafax acum 13 ore
Mai multe drumuri din Africa de Sud, înclusiv una dintre principalele autostrăzi ale ţării, sunt blocate din cauza ninsorile abundente. În unele zone zăpada are doi metri. Este vorba despre un fenomen rar, mai ales în ceea ce priveşte intensitatea s

Superliga de fotbal. Remiză în partida FC Hermannstadt - CFR Cluj

Mediafax acum 9 ore
Partida FC Hermannstadt-CFR Cluj din etapa a X-a a Superligii de fotbal s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Partida s-a disputat sâmbătă, la Sibiu. Tot sâmbătă se va juca partida FCSB-Petrolul Ploieşti. În partida FC Hermannstadt-CFR Cluj nu s-a în

Vremea

București
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

dum.

9°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

17°/21°