Cu Nică, băiatul nătâng al popii Oşlobanu, popa Duhu nu se are bine. El îl scoate la tablă să facă o socoteală... Dom’ profesor, mă doare capu’ trage de timp Nică, un fel de Bulă. Nu-ş cum se apleacă el, şi din sân îi pică pe jos un guguloi de mămăligă cu brânză. Clasa moare de râs.

Atunci, scrie Creangă parcă-l văd cum s-a plesnit părintele Duhu cu palma peste frunte, zicând c-un oftat adânc: Pe semne păcatele mele cele mai grele m-au aruncat aici să învăţ nişte ţopârlani sălbatici... Iar tu, Oşlobene, care te robeşti pântecului şi nu-ţi dai câtuşi de puţin osteneală minţii, te-i face popă popă, ca taică-tău, când s-o pustnici toţi bivolii din Mănăstirea Neamţului

Vituperaţie colosală. Prost cum e, Nică i se plânge lui taic-său, popii Oşlobanu. Acesta e un zbir, un apucat, un zurbagiu... Într-o zi, părintele Duhu şi cu un călugăr, Teofan, se duc la biserica Sf. Lazăr, să-l vadă pe Oşlobanu cum slujeşte. Ascultă ei ce ascultă, pe urmă încep cu criticile în auzul drept-credincioşilor, că nu respectă tipicul. ( Acum, şi popa Duhu...) Popa Oşlobanu răbdă ce răbdă, până ce izbucneşte:

Tipic, boaite făţarnice? zbiară la ei din amvon. Lasă că le dă el tipic... Şi, lăsând la o parte cele sfinte, începe acest rechizitoriu:

Ne-aţi luat cu şmicherie pe marele mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, în locul acestui sfânt vestit, pe Lazăr, un jidan trenţuros, care tot moare şi învie şi iar moare, de nu mai ştie nimeni de numele lui. Acesta-i hram?... Şi după ce ne-aţi calicit, luându-ne moşia şi închizându-ne biserica cu un zid... ba până şi clopotniţele... tot din pricina voastră de ni s-au împrăştiat poporenii; nici chioară de babă nu mai dă pe la biserică Şi încă una: de şaizeci de ani de când slujesc preuţia, voi aveţi să mă învăţaţi tipicul, pui de năpârcă ce sunteţi Ia staţi oleacă să vă scot eu gărgăunii din cap...

@N_